DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR 2024-2025 la UNIVERSITATEA VALAHIA din Târgoviște va avea loc marți, 1 octombrie 2024, începând cu ora 11: 00, în scuarul din fața Corpului A al Campusului universitar.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște va da startul noului an universitar 2024-2025 printr-o festivitate ce se va desfășura marți, 1 octombrie 2024. Evenimentul va avea loc în scuarul din fața Corpului A al Campusului universitar care va aduna studenți, cadre didactice și personal administrativ într-o atmosferă plină de entuziasm și emoție.
Cu începere de la ora 11:00, festivitatea de deschidere va fi marcată de discursuri motivaționale susținute de reprezentanți ai conducerii universității. De asemenea, se vor prezenta obiectivele și proiectele instituționale pentru noul an universitar, evidențiindu-se importanța colaborării și excelenței în educație.
Evenimentul a fost punctat de momente artistice oferite de studenți talentați, care au demonstrat diversitatea și creativitatea comunității academice. Participanții au avut ocazia să socializeze, să-și exprime entuziasmul pentru noul an universitar și să se implice în diverse activități pregătite special pentru această ocazie.
Deschiderea anului universitar 2024-2025 Universitatea „Valahia” din Târgoviște va reprezentat un moment memorabil ce va marca începutul unei noi etape pline de oportunități și provocări pentru toți cei implicați în procesul educațional.