Evaluarea Națională 2021 începe marți, 22 iunie 2021, cu prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, în Dâmbovița, sunt înscriși în aplicația dedicată 3201 elevi, toți din serie curentă, din totalul de 3547 elevi înmatriculați.
Diferența de 346 este reprezentată de elevii care fie nu au promovat la data de 11 iunie 2021, fie sunt elevi cu cerințe educative speciale din învățământul special sau integrați în școlile de masă, care nu susțin evaluarea națională decât la solicitarea părinților (în anul școlar 2019-2020, din totalul de 4578 elevi înmatriculați în clasa a VIII-a, 4245 au fost înscriși la evaluarea națională și s-au prezentat 3929).
Ministerul Educației a transmis un set de reguli ce trebuie respectate, de la intrarea în centrele de examen și până la depunerea contestațiilor și afișarea rezultatelor.
Evaluare Națională 2021. Ce reguli sanitare trebuie respectate la intrarea în centrul de examen
- toate persoanele vor purta mască;
- nu se măsoară temperatura;
- accesul în unitatea de învăţământ este organizat astfel încât să fie asigurată o distanţă minimă de 1 m între oricare 2 persoane;
- în sala de examen se asigură distanţa de minim 1 m între candidaţi;
- se asigură dezinfectarea suprafeţelor, aerisirea spaţiilor;
- parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitate se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică;
- la intrarea în unitate sunt asigurate materiale şi echipamente de protecţie: covoraşe dezinfectante, măşti, substanţe dezinfectante pentru mâini;
- intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare sunt semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.
Evaluare Națională 2021. Când se intră în sala de examen
Intrarea elevilor în sala de examen se va realiza până în ora 8:30, depozitarea bagajelor urmând a se face într-o sală special destinată, monitorizată audio-video.
Toate sălile în care se desfăşoară activităţi specifice Evaluării Naţionale vor fi supravegheate audio-video şi vor avea pe uşă anunţul privind monitorizarea.
Evaluare Națională 2021. Cât timp au la dispoziție elevii să scrie lucrarea
După completarea colțului secretizat de pe foaia de examen, la ora 9:15 începe propriu-zis proba scrisă. Elevii au la dispoziție două ore să scrie, iar în cazuri speciale, trei orei ore (120 de minute, respectiv 180 de minute).
În situaţii excepţionale, la cererea candidatului, cu încadrarea în timpul de 120/180 minute, acesta poate primi altă broşură de examen (iar broşura iniţială se anulează).