Festivalul Peștera-Padina, prima seară dedicată folclorului care a fost la înălțime. În acompaniamentul Orchestrei Populare „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, sub bagheta dirijorului Ionuț Dumitrescu, pe scenă au urcat Nineta Popa, Florentina Mâinea, Simona Dinescu, Ileana Pavelescu, Loredana Dobrescu, Yuriy Tsiple, Ionuț Dolănescu alături de Doinița Dolănescu .
Seara s-a încheiat cu un recital susținut de îndrăgitul interpret Nicu Paleru împreună cu taraful său, aducând muzica de petrecere pe Platoul Bucegi.
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, organizează Festivalul „Peștera –Padina”, ce se desfășoară în zona Telecabina Peștera din Masivul Bucegi.

Prin acest eveniment se urmărește promovarea potenţialului turistic din Masivul Bucegi, realizarea unor spectacole şi a unor momente culturale inedite, educarea participanţilor în protejarea mediului înconjurător şi practicarea mişcării în aer liber.
Sâmbătă, 13 august, va avea loc un concert rock ai cărui protagoniști sunt Holograf și Direcția 5;
Pe 14 august, ziua închiderii festivalului, vine cu muzică variată, alături de DJ Yaang de la Kiss Fm.

