Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița anunță că joi, 15 mai 2025, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Ocnița, din cauza lucrărilor programate de igienizare periodică a rezervorului de apă potabilă.
Autoritățile recomandă locuitorilor ca, la reluarea furnizării apei și până la confirmarea calității acesteia prin analize de laborator, să folosească apa doar după limpezire și fierbere timp de 10 minute, pentru a evita orice risc pentru sănătate.
Rezultatele testelor de calitate vor fi publicate pe site-ul oficial al companiei, la adresa: www.catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Reprezentanții Companiei de Apă își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că echipele de intervenție vor lucra intens pentru a finaliza lucrările cât mai rapid, astfel încât impactul asupra locuitorilor să fie minim.

