Începutul lui septembrie va aduce vreme mai răcoroasă, cu temperaturi mai scăzute decât cele specifice acestei perioade.
MUNTENIA
În perioada 2-3 septembrie, cu precădere în nordul regiunii, va fi o vreme mai răcoroasă, cu valori de 20-24 de grade ziua şi 7-13 grade noaptea. În restul intervalului de referinţă va predomina un regim termic apropiat de cel specific perioadei din an, dar vor fi şi zile cu vreme caldă, fiind estimate maxime de 24-28 de grade şi minime de 13-17 grade. Vor fi ploi de scurtă durată pe arii restrânse, mai ales la deal, în jurul datei de 1 septembrie şi posibil în perioada 6 – 8 septembrie.

