MARȚI, 14 MAI 2024, vreme răcoroasă și cer cu înnorări temporare și mai ales după-amiază și seara vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice, local în zonele montane și submontane în special ale Carpaților Occidentali și Meridionali și posibil izolat în rest. La altitudini de peste 2000 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului.
Temperaturile maxime se vor situa între 14 și 23 de grade, iar cele minime în general între 3 și 10 grade.
Izolat, noaptea, se va forma ceață, iar mai ales în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi condiții de brumă.