Ministerul Educației vine în sprijinul studenților din Ucraina

Ministerul Educației vine în sprijinul studenților din Ucraina , în data de 02.03.2022, ministrul educației a emis un ordin privind mobilitatea academică a studenților pentru a veni în sprijinul tinerilor care frecventau instituții de învățământ superior din Ucraina.

Ordinul prevede că studenții care nu pot dovedi studiile parcurse prin documente emise de către instituția de învățământ superior pe care a frecventat-o în Ucraina se pot înscrie în universitățile din România în urma unei evaluăripe baza unor criterii proprii și cu respectarea bunelor practici internaționale.

Astfel, pe baza acestei evaluări, universitățile din România pot decide cu privire la recunoașterea și acordarea creditelor de studiu transferabile. Înainte de finalizarea studiilor, studenții din Ucraina vor fi nevoiți să prezinte instituției de învățământ superior din România diplomele care i-au permis accesul în ciclul de studii la care a fost înmatriculat.

Mobilitatea academică pentru cetățenii din afara Uniunii Europene care provin din instituții de învățământ superior din Ucraina se realizează ca urmare a demersului studentului, cu acordul instituției primitoare.

În cadrul acestei măsuri, doar cetățenii ucraineni pot beneficia de finanțare de la bugetul de stat. Cetățenii din state terțe ale Uniunii Europene nu pot beneficia de finanțare de la bugetul de stat, mobilitatea academică a acestora se va realiza, în continuare, cu taxă.

leave a reply