Motociclistul târgoviștean „Ursu” are nevoie de sânge, după ce a fost implicat într-un accident rutier în municipiul Târgoviște.
La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Aleea Manastirea Dealu din Târgoviște.
Din primele verificări, polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune între un autoturism condus de o femeie de 35 de ani, din Voinești, și o motocicletă condusă de un bărbat de 44 de ani, din Târgoviște.
În urma impactului, cele două persoane au fost rănite.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
” Prieteni,
Astăzi venim cu vești proaste: ieri a avut loc un accident în care a avut se sufierit unul dintre băieții noștri. E vorba de Ursu, pe care mulți dintre voi îl cunosc foarte bine. Starea lui este momentan stabilă, însă de data aceasta avem noi nevoie de ajutor: cei care pot și au un centru de tranzfuzie aproape, sunt rugați să meargă sa doneze sânge pentru
Chesaru Răzvan – 44 ani – internat la Spitalul Floreasca, București.
Vă mulțumim pentru gândurile bune și pentru ajutor. ” acesta este mesajul transmis de Valah Motors Târgoviște
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News