Noaptea trecută, în jurul orei 02:24,pompierii au fost solicitați în cazul unui incendiu produs la un apartament în municipiul Târgoviște, str. Mihai Eminescu.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit Detașamentul Târgoviște cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi,o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj.
Ajunse la fața locului echipajele de intervenție au constatat faptul că ardea mobilier în interiorul apartamentului.
În continuare s-a acţionat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Totodată, 8 persoane au fost evacuate, iar 2 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News