OFICIAL, luni, 11 aprilie 2022, încep înscrierile în clasa pregătitoare

OFICIAL, luni, 11 aprilie 2022, încep înscrierile în clasa pregătitoare, pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, părintele va completa o cerere-tip, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea, în perioada 11 aprilie-10 mai 2022, după cum se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial metodologia de înscriere în clasa pregătitoare. Astfel părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare. Pot fi înscriși și copiii care nu au împlinit șase ani însă doar dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. Acești copii au fost evaluați în perioada 30 martie – 8 aprilie. 

Prima etapă de înscriere în învățământul primar se desfășoară în zilele de 11 și 12 mai când are loc procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.

În perioada 13 mai – 25 mai se procesează la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. 

În 26 mai are loc repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.

În 27 mai se încheie prima etapă de înscriere cu afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

Cea de-a doua etapă începe în 30 mai, potrivit calendarului.

Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

leave a reply