Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște intră într-o nouă etapă de dezvoltare, prin cele mai importante investiții realizate vreodată în istoria acestei unități de învățământ.
Primul proiect, finanțat din fonduri europene și în valoare de 5,23 milioane lei, se află în faza ultimelor finisaje și urmează să fie finalizat în câteva zile. Lucrările vizează anveloparea clădirii, modernizarea sistemului de încălzire, dar și implementarea de soluții de energie verde, prin panouri fotovoltaice și iluminat LED.


În paralel, un al doilea proiect major este în pregătire pentru celălalt corp al liceului. Acesta presupune consolidare seismică și renovare energetică, are o valoare de 34 milioane lei și este finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic. Procedura de licitație este în desfășurare.
„Sunt primele investiții importante din istoria acestei unități de învățământ!”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

