Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea a doi tineri, de 14 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală.
La data de 17 noiembrie 2023, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Din cercetări a reieșit că, la data de 09.11.2023, cei doi și un alt minor, în vârstă de 13 ani (care potrivit legii nu răspunde penal) ar fi lipsit de libertate în mod ilegal un minor de 10 ani și, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestuia cauzată de vârsta fragedă, l-ar fi pus în imposibilitatea fizică de a se apăra, după care l-ar fi agresat sexual.
De asemenea, folosind un telefon mobil, ar fi filmat momentele agresiunii și comportamentul sexual explicit și ar fi distribuit materialul pornografic cu minori pe o rețea de socializare.
Au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Crevedia, fiind identificate și ridicate 3 telefoane mobile și o unitate de stocare a datelor.
În seara de 17.11.2023, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a unuia dintre tineri și măsura arestului la domiciliu pentru cel de al doilea.
În cursul urmăririi penale, victima minoră a fost asistată de un psiholog din cadrul DGASPC Dâmbovița.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News