Trendul șoferilor beți, drogați și fără permis, sancționat drastic de polițiștii dâmbovițeni, pe parcursul a două zile în urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au întocmit mai multe dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DJ 701, în localitatea Dobra, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Cornățelu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, pe drumul național 71, în localitatea Bungetu, polițiștii au surprins un tânăr de 22 de ani, din Aninoasa, în timp ce ar fi condus un autoturism fiind sub influența unor substanțe psihoactive.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au oprit pentru control, pe str. Horia, Cloșca și Crișan, un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o remorcă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deținea un permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule condus.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Alți doi bărbați de 29 și 46 de ani, din Bucșani și Pietrari, sunt cercetați de polițiștii de la Serviciul Rutier pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, unul dintre bărbați a fost depistat în timp ce ar fi condus un autoturism fiind sub influența unor substanțe psihoactive, iar celălalt, în vârstă de 29 de ani, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi bărbați au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Totodată, pe drumul județean 101A, în localitatea Ciocănari, a fost depistat un bărbat în timp ce ar fi condus un moped, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News