Târgul Meșterilor Populari, ,,Dâmbovița în sărbătoare’’și „Opera în concert la Târgoviște”, manifestări artistice pregătite de Consiliul Județean Dâmbovița
An: 2021
PLOI ȘI VÂNT în următoarele 24 de ore, potrivit ANMH care a emis o INFORMARE de ploi și un COD GALBEN de vânt
Proiecte ambițioase la Dragomirești, administrația locală condusă de primarul Dragoş Vlădulescu a reuşit să realizeze obiective edilitar-gospodăreşti
Începutul lui septembrie va aduce vreme mai răcoroasă, cu temperaturi mai scăzute decât cele specifice acestei perioade
31 august, Ziua Limbii Române,Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute”
CJ Dâmbovița implementează un Program de Internship, astfel, timp de trei luni, tinerii interesați, studenții au posibilitatea să-și desfășoare activitatea
Pe parcursul a patru zile, au loc ZILELE CETĂȚII Târgoviște,4 – 8 septembrie 2021, Primăria Târgoviște prin Teatrul Tony Bulandra
A treia doză de vaccin împotriva coronavirusului tinde să devină cea mai rapidă soluție de a întări imunitatea, în condițiile răspândirii variantei Delta, din ce în ce mai multe ţări optează pentru această soluție
Devotamentul și curajul pompierilor dâmbovițeni care s-au luptat cu flăcările din insula Evia au fost astăzi recunoscute de președintele Consiliului…
Viitura a distrus din nou podul de la Horoabele,LDP a intervenit și a amenajat o cale de acces
