24 iunie, să sărbătorim Ziua internaţională a Iei , în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume este marcată Ziua Universală a Iei.
Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume. Chiar denumirea comunităţii, reprezintă de fapt titlul unui tablou realizat de pictorul francez Henri Matisse care realiza o imortalizare a iei româneşti – “La blouse roumaine”, 1940 – creaţia fiind expusă la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sânzienelor, aluzie la faptul că în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii.
Termenul „ie” este derivat din latinescul „tunicae lineae” – tunică subţire purtată pe piele şi se pare că apariţia ei trebuie căutată undeva în vremea civilizaţiei Cucuteni.
Arta meşteşugului popular – şi a coaserii iei în special – era moştenită din generaţie în generaţie pentru a nu pierde această tradiţie care ne reprezintă, împreună cu rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. Însemnele magice cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, ori de soarta rea.
Ia – denumire dată la origini exclusiv piesei vestimentare feminine, cămaşă tradiţională românească de sărbătoare – este considerată cea mai importantă piesă din costumul popular, deoarece determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa, cu care e obligatoriu să se acorde ca epocă, vârstă, ornamente şi cromatică.
În partea de sud a ţării, iile erau ţesute din borangic, fiind accesorizate cu broderii atât la gât, cât şi cu mărgele la mâneci, iar în zona Moldovei, se confecţionau iile brodate cu “spic”. Însă ca principiu general, ia este de fapt o croială din pânză albă, bumbac, in sau borangic, împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât.
Din punct de vedere al statutului femeii, atât culorile cât şi motivele broderiei sunt diferite, de la modele cu croială mai modeste şi culori mai temperate pentru femeile căsătorite şi cele în vârstă, până la culori deschise şi modele în culori vii, pentru fetele tinere.
Însă purtarea iei trebuie pusă în acord, în afară de statutul social şi vârsta şi cu tradiţiile şi tipul de eveniment la care este îmbrăcată.
Ia s-a născut din necesitate şi simţ practic şi a căpătat o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Ea se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional românesc de o frumuseţe unică şi originală.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
