La Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște au avut loc două noi activități educative în cadrul proiectului „Sigur pentru copilul singur”. Inițiativa, desfășurată în parteneriat cu instituții educaționale, sociale și religioase din județul Dâmbovița, are ca scop dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor în rândul elevilor din clasele a VII-a și a IX-a.

Activitățile de astăzi au fost susținute de Părintele Adrian Rada, Director al Centrului Diaconal „Casa creștină” din Târgoviște și reprezentant al Arhiepiscopiei Târgoviștei. În cadrul întâlnirilor, elevii claselor a IX-a B și a IX-a C au discutat despre importanța analizei alternativelor și luarea deciziilor dintr-o perspectivă moral-duhovnicească.

Proiectul este realizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Arhiepiscopiei Târgoviștei, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu”. Inițiativa contribuie la formarea unui comportament responsabil și conștient în rândul adolescenților, în contextul provocărilor specifice vârstei.

