Cod galben de caniculă și disconfort termic, posibile furtuni după-amiaza. Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de vreme extrem de caldă și disconfort termic ridicat, valabilă pentru cea mai mare parte a țării, în intervalul 12:00 și 21:00, Temperaturile maxime vor varia între 30°C în nord și centru și până la 36–37°C în Banat și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă. În Câmpia Română și Câmpia de Vest, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, semnalând un nivel periculos de disconfort termic.

După-amiaza și spre seară, pe fondul aerului instabil, pot apărea furtuni locale, însoțite de averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină.
ANM anunță că valul de căldură va persista și în zilele următoare:
- Vineri (6 iunie): disconfort ridicat în vest, sud și centru
- Sâmbătă și duminică (7–8 iunie): căldură accentuată în aproape toată țara
Recomandări
- Evitați expunerea prelungită la soare.
- Hidratați-vă corespunzător.
- Protejați persoanele vulnerabile (copii, vârstnici, persoane cu afecțiuni cronice).
- Fiți atenți la schimbările bruște ale vremii!
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
