Au început lucrările de modernizare și eficientizare energetică la Grădinița Nr.14 din microraionul VI, al municipiuluiTârgoviște.
Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan care a susținut o conferință de presă pe noul șantier, investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de lei cu fonduri obținute prin Agenția Fondului pentru Mediu, iar termenul de finalizare este de 6 luni.

Cei 220 de copii care învață în această unitate de învățământ vor fi relocați în clădirea unde a funcționat Universitatea Valahia, pe Bulevardul Unirii.
Se reface tot ceea ce înseamnă fațadă, parte vitrată, parte opacă, se schimbă instalațiile, acoperișul, adică toate lucrările de eficiență energetică, consumul de energie urmând să scadă cu aproximativ 50%.
De asemenea, la exterior, curtea și gardul împrejmuitor, vor face obiectul unui alt proiect implementat cu fonduri din bugetul local al Primăriei Târgoviște.
Grădinița Nr. 14 este numai una din cele 18 investiții pe care le are în derulare în acest moment, în diferite stadii, Primaria Târgoviște. Valoarea proiectelor care vizează infrastructura educațională din oraș se ridică la peste 300 de milioane de lei. Acesta este efortul financiar pe care administrația publică târgovișteană îl face în acest moment pentru modernizarea, reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii educaționale din municipiu.

