Superstiţioşii asociază ziua de „Marţi-13” cu “ghinionul”, cu “pisica neagră”. Însă, pe marea majoritate, experienţa vieţii ne face să credem că este doar o superstiţie, nimic mai mult. Putem spune că „ghinionul”, de cele mai multe ori, ni-l facem singuri, prin lipsa de informare. Putem preveni acest lucru, informându-ne.Aşa cum ne-am obişnuit, ori de câte ori data de 13 coincide cu o zi de marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) organizează, la nivel naţional, „ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE”.Este o iniţiativă a IGSU care, începând cu anul 2011, s-a raliat evenimentului derulat la nivel european, identificând astfel încă o oportunitate…
Autor: Dâmboviţa Press
Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor a încheiat manifestările dedicate Zilei Veteranilor la Centrul de refacere si recuperare al veteranilor din teatrele de operații de la Mănăstirea Dealu, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița. Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi a demarat, în incinta fostului spital Mânăstirea Dealu, proiectul de dezvoltare al Centrului de refacere și recuperare al veteranilor din teatrele de operații. Ministrul Fifor a fost primit de plutonier adjutant principal (r.) Marius Apostol, președintele AMMVD,alături fiind și primarul Constantin Maricescu.Au fost prezenți și fostul deputat Radu Popa și fostul președinte CJ, Alexandru Oprea. Nu au lipsit momente artistice și pline…
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a desfășurat a opta etapă a proiectului „Descoperă și Cunoaște România”, ediția Centenar, dedicată românilor din din Bulgaria și Serbia. Un grup de 50 de români din Bulgaria și Serbia, a venit în județul Dâmbovița la Consiliul Județean. Delegaţia a fost condusă de secretarul de stat Veaceslav Șaramet din Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Oaspeţii au fost primiți de către președintele Daniel Comănescu , senatorul Titus Corlăţean şi Maria Stoian Musteaţă, cetăţean din Raionul Căuşeni-Republica Moldova, angajat al CJ Dâmboviţa. Preşedintele CJ, Daniel Comănescu a adresat un cuvânt de bun venit grupului din Bulgaria…
Ministrul Rovana Plumb, recent numită preşedinte interimar al PSD Dâmboviţa după excluderea lui Adrian Ţuţuianu din PSD, deja a avut o primă întâlnire informală cu unii edili dâmboviţeni dar şi cu parlamentari şi alţi membrii PSD Dâmboviţa.Minunea a avut loc vineri seară, la Aninoasa în cadrul Zilelor Culturii . Ministrul Rovana Plumb a fost primită cu aplauze şi flori la Aninoasa de către primari şi membrii PSD . În prima parte a serii, Rovana Plumb a participat la activităţile cultural unde şi+a făcut simţită prezenţa şi senatorul Adrian Ţuţuianu, ceva mai târziu, după sosirea doamnei ministru. Nu au avut loc…
Pompierii dâmboviţeni au dovedit din nou că sunt mereu aproape de membrii comunităţii şi au întins o mână de ajutor unei familii greu încercată de soartă. Soldaţii focului au pus mână de la mână şi au donat materiale de construcţie pentru acoperişul unei case mistuită de flăcări. Acţiune umanitară a pompierilor dâmboviţeni a avut loc la o familie a cărei casă a fost afectată în urma incendiu.În urma unui incendiu izbucnit în data de 29.10.2018 la o gospodărie din comuna Bucşani, o familie cu doi copii risca să rămână sub cerul liber acum, în pragul iernii, casa acestora fiind foarte afectată de flăcări. Dovedind încă o dată…
Timp de două zile, 5-7 noiembrie 2018, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița (DGASPC Dâmbovița), s-a desfășurat un program intensiv de formare, susținut de specialiști din cadrul Asociației „The Social Incubator”, la care au participat 21 tineri beneficiari de măsură de protecție specială. Acțiunea face parte din activitățile Programului „La TINEri este Puterea”, parte a inițiativei Youth Empowered. Programul a fost lansat la nivel național de Grupul Coca-Cola HBC România și implementat de Asociația „The Social Incubator”, având ca obiectiv creșterea șanselor tinerilor defavorizați, cu vârste cuprinse între 18-25 ani, care nu au promovat examenul de Bacalaureat, nu sunt angajați și nu sunt…
În scopul creșterii gradului de educație anticorupție și a simțului civic precum și în vederea fundamentării unui comportament integru în rândul populației, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița împreună cu ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat joi şi vineri, activități de informare ce au constat în promovarea unor mesaje cu conținut informativ-preventiv anticorupție și prezentarea unor aspecte privind identitatea instituțională a D.G.A. și competențele acesteia.Totodată polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității le-au prezentat cetățenilor o serie de măsuri preventive ce pot fi adoptate pentru reducerea gradului de…
La 10 noiembrie, Armata Română sărbătoreşte Ziua Artileriei Române. Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti (1842-1848), a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843, înfiinţarea primei baterii a Ţării Româneşti, act ce simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare. Şi la Garnizoana Târgovişte, a fost marcată cum se cuvine această zi. Activităţile au debutat la Cimitirul de Onoare Românesc din incinta U.M. 01402. Col.(r) Marinică ŞERBAN a punctat pe scurt însemnătatea armei Artileriei Terestre în conştiinţa neamului.Lt.col.Florea Mirea,şef de stat major U.M. 01402 a ţinut să puncteze câteva date importante din istoria armei Artileriei Terestre. A avut…
Corbii Mari- DJ 701- un bărbat de 47 de ani a pierdut controlul autoturismului, din primele date, la prima vedere, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din accident a rezultat rănirea a doua persoane conducătorul auto și pasagera din dreapta și decesul unei femei pasagera pe bancheta din spate. Se efectueaza cercetarea la fața locului.
Preveniți, înainte de toate! Nu vă lăsați conduși de impulsul imediat cauzat de reacția emoțională! Atenţie la metodele de înşelăciune prin telefon, cunoscute sub denumirea de „Accidentul”! Modul de operare folosit de infractori la comiterea de înşelăciuni prin metoda ”Accidentul” constă în faptul că victimele, de obicei persoane vârstnice, sunt contactate telefonic de către persoane necunoscute, care îşi declină calitatea de poliţist, medic sau avocat și ulterior le aduc la cunoştinţă că un membru al familiei a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu victime. Sub pretextul soluționării favorabile a cazului sau pentru o presupusă intervenție medicală, bănuiții le…
