Autor: Dâmboviţa Press

Expoziția de pictură prezentată la Cinema Independența, în perioada 30 aprilie-14 mai 2024 a fost organizată la inițiativa Primăriei Municipiului Târgoviște, cu implicarea a 28 de elevi de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”. Intenția a fost aceea de a evidenția, printr-o manifestare specifică învățământului vocațional de artă, însemnătatea Sfintelor Sărbători Pascale și modul în care sunt reflectate în pictură și transpuse plastic momente sau semnificații conexe Patimilor și Învierii. Pentru tinerii ce fac parte din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a de la specializarea pictură de șevalet, realizarea lucrărilor pentru acest eveniment a constituit o provocare atât…

Read More

Miercurea Patimilor cu post şi rugăciune. Ziua în care Iisus Hristos a fost vândut de către Iuda Zi importantă pentru creştinii ortodocşi. În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor se face pomenirea femeii celei păcătoase şi a avut loc vânzarea lui Iisus Hristos de către Iuda, pentru 30 de arginţi. În Evanghelii, Dumnezeu este numit doctor al sufletelor şi trupurilor noastre şi se invocă ajutorul Lui ori de câte ori este nevoie. Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care ţin post negru în Miercurea Mare vor fi protejaţi de boli pe parcursul anului. În această zi, în mediul rural se păstrează interdicţia ca…

Read More

PEŞTERA IALOMIŢEI din 1 mai 2024, îşi modifica programul de vizitare, urmând să fie deschisă între orele 9:00 – 18:00, zilele de vizitare rămânând aceleași, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 17:30. Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar…

Read More

PSD Dâmbovița: Ziua de 1 Mai înseamnă pentru toți conștientizarea importanței muncii, dar și a odihnei, drepturile muncitorilor, precum săptămâna de lucru de 40 de ore, plata orelor suplimentare sau zile de week-end libere, au fost obiective pentru care partidele de stânga din întreaga Lume au luptat în ultimul secol. Anul acesta, cea mai importantă realizare pentru PSD în acest domeniu este introducerea Salariului Munim European – un moment istoric pentru piața muncii din România! ” Eforturile noastre comune se concretizează într-un viitor mai prosper pentru toți angajații, care se traduce în: – Un mecanism automat de majorare a salariului…

Read More

Un nou punct de atracție în Târgoviște, au fost aduse primele bărci și hidrobiciclete pe lacul din parcul de lângă Complexul Turistic de Natație! Se lucrează la ponton și la celelalte amenajări din zona debarcaderului, iar în aproximativ o săptămână, ne vom putea plimba cu barca pe cel mai mare lac din Târgoviște! „Iată cum, prin accesarea de bani europeni, un depozit necontrolat de deșeuri, este transformat într-un parc de 100.000 mp., în cadrul unui ambițios proiect de regenerare urbană implementat de către Primăria Târgoviște!”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan  Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima…

Read More

CSM TÂRGOVIȘTE A RATAT MEDALIA DE BRONZ în Campionatul Național de Volei, într-un final dramatic, echipa de volei a suferit o înfrângere în deplasare în ultimul meci al finalei mici împotriva CS Rapid București, ratând astfel șansa de a se clasa pe locul 3 în clasamentul final Cu determinare și angajament, fetele au demonstrat mereu un spirit competitiv impresionant și au făcut față provocărilor cu demnitate și profesionalism. Deși locul pe podium nu le-a fost rezervat în acest sezon, voleibalistele de la CSM Târgoviște au demonstrat că sunt un adversar de temut și că sunt capabile să lupte cu cele…

Read More

La Răcari  a avut loc o nouă ediție Cupa „Niculae Dumitru” – ediția de 1 Mai, sub egida „Cupa 1 Mai”. La startul competiției au participat echipe din cartierele Ghergani, Colacu și Ghimpați. Cu vreme favorabilă și o suprafață de joc excelentă, tinerii fotbaliști și-au demonstrat calitățile fizice și tehnice, oferind un spectacol fotbalistic pe măsură. Competiția s-a desfășurat într-un sistem fiecare cu fiecare, fiecare echipă întâlnindu-se o singură dată. După încheierea tuturor meciurilor, echipa din cartierul Ghergani s-a impus ca învingătoare, acumulând șase puncte. Locul al doilea a fost ocupat de echipa din Ghimpați, cu trei puncte, în timp…

Read More

Daca vorbim de recuperare medicală eficientă, dispozitivele TECAR sunt esențiale. Cu tehnologia lor inovatoare, aceste dispozitive reprezintă o alegere excelentă pentru profesioniștii din domeniul sănătății care doresc să ofere tratamente de calitate pacienților lor. Dispozitivele TECAR utilizează tehnologia de transfer de energie capacitive și rezistive, care stimulează procesele naturale de vindecare ale corpului. Acest sistem avansat permite o penetrație profundă în țesuturi, ajutând la reducerea inflamației și a durerii și accelerând procesul de vindecare. Citeste si: tecar aparat. Rolul principal al dispozitivelor TECAR este de a îmbunătăți circulația sângelui, de a stimula metabolismul celular și de a accelera formarea de țesut…

Read More

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat importanța majorității în consiliul local în cadrul unei conferințe de presă organizate de PSD Dâmbovița. Stan a evidențiat că un primar fără sprijinul unei majorități în consiliul local se confruntă cu dificultăți în promovarea și dezvoltarea investițiilor în comunitate. „Un primar fără un consiliu local nu are cum să promoveze și să dezvolte investiții, în schimb, un consiliu local ostil poate să blocheze investițiile la nivelul comunităților locale”, a declarat primarul Cristian Daniel Stan. El a subliniat că este esențial să existe o concordanță…

Read More

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, și echipa sa de consilieri locali de la PNL, și-au depus candidaturile pentru un nou mandat. Pionierat, trei doamne deschid lista de consilieri locali ai PNL pentru Consiliul Local Racari. Edilul Marius Caravețeanu a spus că ieri, a făcut un nou pas spre victorie. Candidaturile au fost însoțite de 2424 de semnături de susținere din partea răcărenilor. ” 2024, luna 04, ziua 29, ora 12:12, 2424 de semnături!  O nouă etapă în procesul electoral, un nou pas spre victorie! Mă înclin! Mulțumesc răcărenilor pentru susținerea prin acest gest și echipei implicate în strângerea acestor semnături! „…

Read More