Pentru administrația de la Răzvad, educația este pe primul loc, primarul Emanuel Spătaru a investit masiv în unitățile școlare din comună. Fiind solicitări foarte multe, primarul Emanuel Spătaru nu a star pe gânduri și a inițiat un nou proiect ce vizează extinderea Grădiniței de la Valea Voievozilor, cu încă o sală de grupă cu program prelungit. „În comuna Răzvad, educația a fost dintotdeauna pe primul loc și pe această cale vă anunțăm extinderea cu încă o sală de grupă pentru copiii de la grădinița cu program prelungit din Valea Voievozilor! Pe toată perioada lucrărilor micuții se vor muta la grădinița…
Autor: Dâmboviţa Press
Tâlhărie în plină stradă, trei minori au fost reținuți de polițiștii dâmbovițeni, la data de 17 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un minor de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 22 martie a.c., acesta i-ar fi ajutat pe doi tineri de 15 și 17 ani, din Viișoara, respectiv le-ar fi pus la dispoziție un obiect ascuțit-tăietor (cuțit) și i-ar…
În municipiul Târgoviște se lucrează la modernizarea trotuarelor și a infrastructurii rutiere, chiar dacă vremea este capricioasă. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a făcut publice câteva imagini cu noile alei pietonale de pe Bulevardul Independenței. Se lucrează pe strada Vlad Țepeș, lângă blocurile N .Anul trecut s-a lucrat în fața blocurilor H, acum se continuă cu blocurile O și N, astfel încât întregul tronson să fie reabilitat și să putem vorbi despre o infrastructură destinată pietonilor de cea mai bună calitate. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Jandarmii dâmbovițeni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești vor asigura măsurile de ordine publică, sâmbătă, 20 aprilie a.c., începând cu ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște la partida de fotbal din play-out-ul Ligii a 2-a, dintre echipele AFC Chindia Târgoviște şi CSA Steaua. Spectatorii vor putea intra în arena sportivă (Tribuna 1 și Tribuna 2) începând cu ora 09:00, pe baza biletelor puse la dispoziție de către clubul organizator, AFC Chindia Târgoviște. Accesul în stadion, urmărirea măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei sportive, potrivit legii, se realizează de către agenții societății…
Echipa PSD Dâmbovița este și va rămâne mereu alături de dâmbovițeni, președintele Corneliu Ștefan este slaturi de colegi, zi de zi în comunitățile dâmbovițene. „Vă mulțumim pentru sprijinul acordat! Semnăturile dumneavoastră de susținere pentru alegerile din 9 iunie sunt semnul că ne-am făcut treaba în ultimii 4 ani! Ne vom vedea și zilele următoare cu fiecare dintre dumneavoastră pentru a discuta despre tot ceea ce avem de făcut și de acum înainte! Echipa PSD Dâmbovița vă mulțumește! Suntem și vom rămâne mereu alături de oameni! Împreună Reușim! Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
Luni, 22 aprilie 2024, procesiune la Răcari, cu Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ocrotitorul parohiei Răcari, începând cu orele 16:00, pornind de la Biserica Parohiei Răcari I, de pe strada Ana Ipătescu și îndreptându-ne pe strada Iorgu Dumitrescu. Va avea loc o procesiune cu Icoana Hramului pentru a-i aduce cinstire și cântări celui care s-a nevoit vitejește pentru credință, ca un nematerialnic și fără de trup. Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, a sosit în Biserica Parohiei Răcari I din Sfântul Munte Athos, fiind pictată de călugării athoniți de la Mănăstirea Vatopedi. ,,Ca un izbăvitor…
Lansare de carte la Universitatea Valahia din Târgoviște, un eveniment deosebit organizat, la Biblioteca Universității, de către cadrele didactice ale Facultății de Științe Umaniste. Conferențiarul universitar doctor Claudiu-Ion Neagoe și Cătălin Drăghici au lansat o lucrare inedită în peisajul editorial din domeniu cu titlul: „Mercenari de origine balcanică în slujba domnilor fanarioți: arnăuții”. „Felicitări autorilor pentru lucrare și pentru modul în care au ales să facă aceasta lansare!”, a transmis conf.univ.dr. Claudia Gilia, președintele Senatului Universității Valahia. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News Știri de ultima oră și AICI
O noua alertă InfoCons: Produs contrafăcut, este vorbs dedpre o păpușă de plastic în rochie roz și albă. Partea din față a ambalajului din plastic roșu și alb include inscripțiile „Disney” și „I love MINNIE”. Produsul prezintă un risc deoarece brațele, mâinile, picioarele și picioarele păpușii conțin 0,26%, 0,26%, 0,20% și 0,22% în greutate bis (2-etilhexil) ftalat (DEHP). Conform Regulamentului REACH, ftalații DEHP, DBP și BBP sunt interziși în toate jucăriile și articolele de îngrijire a copiilor, în timp ce ftalați DINP, DIDP și DNOP sunt interziși în jucăriile sau articolele de îngrijire a copiilor care pot fi introduse în…
Cele mai moderne plantații de căpșuni sunt la Tărtășești, Marius și Ionuț sunt oameni care redau încrederea în produsele românești, muncesc pământul cu râvnă și cu credința și aduc un plus de valoare vieții românilor. Agricultura nu este doar o profesie, ci și o chemare, o vocație care se naște din dragostea și respectul pentru pământ. Fiecare grăunte semănat, fiecare cultură îngrijită cu grijă reprezintă o parte din pasiunea și devotamentul fermierilor față de natură și comunitatea lor. La invitația lui Iulian Tăbîrcă, un tânăr de 29 de ani, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia a vizitat, împreună cu directorul Direcției…
ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ COD GALBEN de INUNDAȚII în județul Dâmbovița, interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 12:00 – 18 aprilie, ora 09:00 Fenomene vizate: scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri Zone afectate: bazinele hidrografice Argeș, Dâmbovița și Ialomița Recomandări: – Ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor; – În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați traversarea râurilor prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora; – Construiți bariere pentru a opri pătrunderea…
