Primii colindători au adus spiritul sărbătorilor de iarnă la Jandarmeria Dâmboviţa. Plini de voie bună, cei peste 130 de elevi și preșcolari, însoţiţi de cadrele didactice, au venit la sediul jandarmilor dâmbovițeni cu un program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. Colindele frumos interpretate au reprezentat un dar de suflet pentru cei prezenți și un strop din magia sărbătorilor. Jandarmii i-au ascultat cu mare plăcere, iar la sfârșit i-au răsplătit pe colindători cu aplauze și un mic dar de la Moș Crăciun. „Le mulțumim elevilor de la Scoala Gimnazială ,,Paul Bănică”, Școala Gimnazială „Coresi” și preșcolarilor de la Grădinița ,,Carmen Sylva”…
Autor: Dâmboviţa Press
Jandarmii dâmbovițeni au fost alături de preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița “Văcărescu Natalia” din satul Dealu Frumos, comuna Pietroșița, marți, 19 decembrie a.c., în cadrul programului „Școala Altfel”. Pentru început, jandarmii din cadrul Detașamentului 7 Pucioasa le-au explicat celor aproximativ 30 de copii, pe înțelesul lor, rolul și atribuțiile Jandarmeriei Române pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în slujba cetățenilor din comunitate. În continuare, le-au fost prezentate preșcolarilor o parte din materialele și tehnica de intervenție specifice jandarmilor, după care cei mici nu s-au lăsat pâna nu au probat toți echipamentele folosite în misiuni, precum și…
S-a avizat varianta finală a traseului drumului expres București-Târgoviște, traseul pornește din comuna Corbeanca și se termină în actuala centură a Municipiului Târgoviște, prin conectarea la sensul giratoriu existent. Drumul expres va avea lungimea de 62 km, va traversa Mogoșoaia, Corbeanca, Buftea, Crevedia, Niculești, Butimanu, Cojasca, Bilciurești, Cornățelu, Dobra, Băleni, Bucșani, Comișani, Văcărești, Ulmi și se va opri în Târgoviște. În cadrul proiectului vor fi realizate următoarele:Poduri în lungime de 2,3 km;Două spații de servicii; Un centru de întreținere și coordonare; 6 noduri rutiere; 32 de lucrări de artă; 124 km de drumuri de întreținere; 250 km de șanturi și…
Crucea Roșie Română alături de Ministerul Energiei și Asociația Energia Inteligentă implementează proiectul ”Case cu căldură” prin care sute de familii din București, Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu vor primi iarna aceasta lemne pentru foc. În data de 20.12.2023 la nivelul județului Dâmbovița a debutat în comuna Crevedia acest proiect, care își propune să vină în sprijinul unor familii aflate în dificultate, prin distribuirea de lemne de foc necesare încălzirii locuințelor. În continure se va proceda la achizitionarea de lemne de foc și distrubuirea lor către familii vulnerabile (bătrâni, familii monoparentale, persoane cu handicap, etc) din comuna Văcărești și municipiul Târgoviște…
Ho, ho, ho! În Laponia, renii stau înhămați la sania Moșului, încărcată cu daruri, în așteptarea zăpezii.Dar cum zăpadă se lasă așteptată , cu complicitatea primarului Emanuel Spătaru, Moșul a venit singur, fără sanie, cerând astfel ajutorul edilului care a dorit și de această dată să-i vină în ajutor. Spiritul Crăciunului, bucuria întâlnirii cu Moşul și decorul feeric al sărbătorilor de iarnă, ce au dominat sălile care au găzduit întâlnirea, a creat o atmosferă de poveste. Moș Crăciun, cu ajutorul Primăriei și Consiliului Local Răzvad, a adus multă bucurie copiilor din localitate. Pentru că au fost cuminți, Moșul, ajutat de…
Final de proiect la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Târgoviște, specialistul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița a desfășurat ultima activitate de informare a elevilor selectați să participe în proiectul național „Drive Clean!”. Proiectul a avut drept obiective principale: creșterea nivelului de informare a elevilor participanți cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și droguri ilegale, precum și dezvoltarea unei conduite preventive la volan care sa crească gradul de siguranță a participantilor la traficul rutier. La nivelul județului, proiectul a fost implementat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, în colaborare cu Serviciul Rutier…
În spiritul Crăciunului, jandarmii dâmboviţeni au fost astăzi mesagerii Moșului și au organizat și îndeplinit o misiune caritabilă în rândul copiilor de la Școala Gimnazială Specială din municipiul Târgovişte. După ce au participat, alături de cadrele didactice și părinți, la un spectacol artistic de colinde dedicate sărbătorilor de iarnă, care a stârnit emoție pentru toți cei prezenți, jandarmii le-au oferit daruri celor 88 de copii din cadrul școlii speciale și au primit în schimb zâmbetele celor mici. Implicarea și altruismul au adus tuturor participanților starea de bine în care trebuie să ne găsim cu toții, mai ales în această perioadă.…
Accident rutier pe DN 72 A, la data de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Gemenea. Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că o femeie de 30 de ani, din comuna Voinești, în timp ce ar fi condus un autoturism, din direcția Târgoviște către Câmpulung, ar fi efectuat viraj către stânga, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Malu cu Flori. În urma impactului, șoferița a fost rănită. Polițiștii efectuează cercetări,…
Jandarmii și lucrătorii din cadrul Penitenciarului Mărgineni au ales o metodă inedită pentru a le prezenta elevilor aspecte referitoare la consecințele comiterii unor infracțiuni de către persoanele care au consumat substanțe interzise. Pentru ca subiectele abordate să fie mai bine înțelese de către elevi, cele două instituții partenere au organizat acțiuni de informare și prevenire la Liceul “Voievodul Mircea” din municipiul Târgoviște și Colegiul Național “Nicolae Titulescu” din Pucioasa, la care a participat și un tânăr care, în prezent, este privat de libertate. Închis încă de la vârsta de 20 de ani pentru comiterea unei fapte de natură penală, acesta…
Administrația din Răzvad, sub îndrumarea eficientă a primarului Emanuel Spătaru, a reușit să finalizeze cu succes proiectul de asfaltare și modernizare a străzii Furtunești. Edilul a făcut o vizită de lucru pe teren pentru a inspecta personal stadiul lucrărilor și pentru a se asigura că standardele de calitate sunt respectate. „Profităm de vremea bună și finalizăm anul într-un mod harnic, așa cum am fost tot anul. Am reușit să finalizăm inclusiv modernizarea străzii Furtunești. Pentru toate celelalte străzi începute, vom continua anul viitor, de îndată ce vremea ne va permite,” a transmis primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru. Proiectul de modernizare…
