Autor: Dâmboviţa Press

În comuna Șotânga, cel mai mare parc fotovoltaic din județul Dâmbovița, administrația locală condusă de primarul Constantin Stroe si-a arătat toată deschiderea față de investitori și drept dovadă stau investițiile private ce au luat naștere rapid.Presedintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut o vizită de lucru alături de primarul Constantin Stroe în zona noului parc fotovoltaic. „La Șotânga s-a construit cel mai mare parc fotovoltaic din județul Dâmbovița și unul dintre cele mai mari din Regiunea Sud-Muntenia! Investiția privată, de peste 100.000.000 de EURO, se întinde pe o suprafață de 120 de hectare și are o putere instalată de 80…

Read More

Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 11 – 17 Iulie 2023, în intervalul orar 05.30 – 10.00, se vor efectua acțiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom). Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități. Substanţele folosite pentru combaterea dăunătorilor sunt insecticidele „Aqua K-Othrine EW20” și „SOLFAC TRIO 140 NF”, produse avizate…

Read More

Președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut o vizită de lucru pe șantierul de reabilitare și extindere a Școlii Generale „Diaconu Coresi” Fieni, o investiție majoră la care se lucrează în ritm susținut.Primarul Iulian Tătulescu și viceprimarul Gheorghe Secăreanu au fost alături de președinte pe șantier unde au discutat cu constructorul: „Astăzi, împreună cu primarul Iulian Tătulescu, am făcut o vizită pe șantierul de reabilitare și extindere a Școlii Generale „Diaconu Coresi” – proiect cu o valoare de aproximativ 33.000.000 de lei. Din această sumă, 18.000.000 de lei sunt fonduri europene nerambursabile, diferența de 15.000.000 de lei fiind asigurată de…

Read More

ANM a emis COD GALBEN de FURTUNI, valabil pentru județul Dâmbovița, până la ora 21:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

Read More