A fost inaugurată noua Școală Răzvad, o unitate școlară ultramodernă, luni, 11 septebrie, prima zi de școală a însemnat un…
Browsing: DÂMBOVIȚA
Au început lucrările pentru realizarea unui loc de joacă în zona Grădina Băjești din comuna Văcărești, investiția se realizează prin…
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoana a participat la deschiderea anului școlar la Școala Ghergani și Liceul Răcari, gazdă…
Municipiul Târgoviște primește unul dintre cele 3 trofee acordate și diploma de excelență în cadrul competiției „Premiile Orașelor Verzi 2023″…
Unitățile școlare din comuna Văcărești și-au deschis porțile în siguranță, în noul an școlar. Administrația locală a asigurat tuturor unităților…
Programul Zilelor Cetății Târgoviște în ultima zi, 10 septembrie 2023, va avea loc și Concertul susținut de artiștii LOREDANA, NICOLE CHERRY,…
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 11 – 15 septembrie 2023, va desfășura, prin societățile…
În cadrul festivităților dedicate Zilelor Cetății Târgoviște, o tradiție de nezdruncinat a adus lumina asupra unor povești de iubire care…
Cu toții știm că există momente în viață când timpul pare să încetinească și să se oprească pentru a ne…
Ziua dedicată comunei I.L. Caragiale a debutat cu o solemnă ședință a Consiliului Local I.L. Caragiale, marcând un moment deosebit.…
