În perioada 23-25 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vor acţiona suplimentar, faţă de dispozitivul curent,…
Browsing: DÂMBOVIȚA
Muzeul Veteranilor de lângă Mănăstirea Dealu, inaugurat, sâmbătă, 24 iulie 2021,un proiect ambițios care a fost amenajat în aer liber
Parcul Mitropoliei se va redeschide în 45 de zil, adică în luna septembrie, atunci când se vor finaliza lucrările de…
CJ Dâmbovița vă invită, în acest sfârșit de săptămână, la Festivalul „Peștera-Padina”, în Munții Bucegi
În 24 de ore, după o mobilizare exemplară la LDP, podul de la Horoabele, a fost redat circulației, anunțul a fost…
Primăria Municipiului Târgovişte anunță că în perioada 27 iulie – 2 august 2021, în intervalul orar 05.30 – 10.00, va…
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița vine in sprijinul cetățenilor din Pucioasa facilitând accesul consumatorilor la orice informații cu privire la…
Președintele CJ, Corneliu Ștefan anunță măsurile urgente pentru zona montană, afectată de viitură, după ce amers în teren pentru a vedea cum stau lucrurile
LDP Dâmbovița a intervenit cu rapiditate, pentru deblocarea DJ 714, zona Zănoaga, după ce o viitură puternică a blocat acest sector de drum.
Municipiul Târgoviște, împânzit cu alte 147 de camere de supraveghere, iar dipeceratul ultramodern va funcționa la Poliția Locală
