Un bărbat din Potlogi a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare pentru că a condus fără iar mașina era neînmatriculată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au pus deja în aplicare mandatul de executare a pedepsei privative de libertate emis de către Judecătoria Răcari, pe numele bărbatului.
Cel în cauză a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
De asemenea, astăzi, 25 martie, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au pus în aplicare un alt mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.
Acesta a fost emis pe numele unui bărbat, din Tetcoiu, condamnat la executarea a doi ani și zece luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cei doi bărbați au fost depuși în Penitenciarul Mărgineni.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News