La Târgoviște a avut loc Concursul Interjudețean de Robotică „RoboFrEn”, la Școala „Coresi”.
„RoboFrEn” este un concurs care se adresează elevilor din clasele II-VIII și cadrelor didactice de informatică, limba franceză/engleză și își propune să promoveze robotica, utilizarea tehnologiilor, precum și studiul limbilor engleză și franceză, să motiveze elevii în studiul acestora prin implicarea directă, activă în activităţi de exprimare orală şi scrisă în limba engleză/franceză, de stimulare a creativităţii, imaginaţiei, de implicare afectivă, şi să valorizeze cunoştinţele acestora, rezultatul fiind elaborarea de către elevi şi profesori a unor materiale – suporturi ce vor putea fi folosite în cadrul orelor de curs.
Instituția Consiliului Județean Dâmbovița a susținut organizarea acestui concurs, la fel cum o va face și la următoarele ediții.
” Am participat la deschiderea Concursului Interjudețean de Robotică „RoboFrEn”, care se desfășoară în Târgoviște, la Școala „Coresi”.
Am felicitat copiii înscriși în concurs, dar și cadrele didactice care au reușit să le insufle această pasiune.
De asemenea, mă bucur că instituția Consiliului Județean Dâmbovița a susținut organizarea acestui concurs, la fel cum o va face și la următoarele ediții.” , a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.