O mașină a fost lovită de tren, incidentul s-a petrecut la trecerea la nivel cu cale ferată de la Doicești. La fața locului au intervenit popmierii, nu au fost victime.
Din primele informații, un tren a lovit un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată, persoana din autoturism a coborât din acesta. A intervenit Detașamentul Pucioasa cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.

Pompierii au verificat starea persoanelor din trenul personal, 15 călători și toți sunt în stare bună.

