Șofer de tir, găsit mort în parcarea din Petrești

Găsit mort în parcarea din Petrești. Polițiștii din cadrul Politiei Orașului Găești au fost sesizați  de o persoană, cu privire la faptul ca într-un ansamblu de vehicule rutier, staționat pe raza  localității  Petresti, se află o persoana decedată.

Echipa de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a stabilit că este vorba despre un barbat de 67 de ani, de naționalitate croată. Cadavrul urmează sa fie preluat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, iar la o primă examinare nu prezintă urme vizibile de violență.Totodată, în cauză, polițiștii continuă cercetările, urmand sa stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.

leave a reply