La Uzina Atomacanica Moreni, a demarat un nou proces de colaborare între fabrici cu tradiție în industria de apărare din România.
Uzina Automecanica Moreni, un simbol al industriei de apărare românești, își recapătă importanța strategică.
Ieri, la Automecanica Moreni s-a semnat un contract care, pe lângă aspectele sale economice, prevede și un lucru de care industria națională de apărare avea foarte mare nevoie: colaborarea dintre Automecanica Moreni și Rheinmetall Automecanica SRL pentru dezvoltarea unor produse specifice celor două uzine.
„I-am asigurat pe reprezentanții ministerului Economiei, reprezentanții Armatei Române, dar și pe cei ai fabricilor, semnatari ai documentului de astăzi, că administrația județului le va oferi tot sprijinul necesar pentru ca industria de apărare dâmbovițeană să redevină un jucător important în domeniu.
Au fost făcuți pași importanți în această direcție, având în vedere că, recent, Humvee-urile aflate în dotarea Armatei Române vor fi reparate și întreținute la Automecanica Moreni.
Totodată, administrația dâmbovițeană va susține și utiliza toate pârghiile necesare astfel încât, în viitorul apropiat, Uzina Automecanica Moreni să devină centru național pentru mentenanța și reparația vehiculelor militare ușoare aflate în dotarea Armatei Române. ” a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Istoria acestei fabrici este strâns legată de istoria României. De-a lungul timpului, Uzina Automecanica Moreni a fost un furnizor important de echipamente militare, contribuind la apărarea țării.
Pentru județul Dâmbovița, fabrica a reprezentat un motor al economiei locale, asigurând locuri de muncă și dezvoltare. În prezent, Uzina Automecanica Moreni se confruntă cu provocări specifice industriei de apărare, precum necesitatea de a se adapta rapid la noile tehnologii și la cerințele tot mai complexe ale pieței.
Oportunitățile pentru industria de apărare sunt însă numeroase. Dezvoltarea în comun a unor capabilități de înaltă tehnologie, adaptate cerințelor actuale, poate deschide noi perspective pentru Uzina Automecanica Moreni.
Județul Dâmbovița, cu forța de muncă calificată, tradiția industrială și avantajul de a avea oameni care lucrează la ei acasă, se poate poziționa ca un partener strategic în acest domeniu.
„Salut preocuparea constantă a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Corneliu Ștefan, în susținerea proiectelor care aduc beneficii comunităților dâmbovițene.
Investițiile majore planificate pentru următorii ani vor contribui la modernizarea fabricii și la consolidarea poziției sale pe piața internațională.
Prin investiții în cercetare și dezvoltare, prin colaborări cu parteneri internaționali și prin valorificarea potențialului resurselor umane, fabrica poate deveni un model de succes pentru întreaga industrie de apărare românească.” a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.