Acțiune de informare preventivă, desfășurată de pompieri, polițiști și ofițeri DGA la Fieni,într-un efort comun de a crește gradul de conștientizare a cetățenilor.
Această activitate, desfășurată în colaborare strânsă cu autoritățile locale, a avut ca scop principal educarea populației privind modalitățile de prevenire a incendiilor la locuințe, în gospodării ori de vegetație uscată , precum și promovarea unor măsuri preventive pentru ca cetățenii să nu devină victime ale faptelor comise cu violență.
În cadrul acestei inițiative de informare preventivă, autoritățile au consolidat strategii de colaborare și au fost instruite să utilizeze eficient numărul unic de urgență 112 pentru a raporta orice situații care pot amenința siguranța comunității.
Activitatea face parte din setul de acțiuni propuse a se desfășura în perioada următoare, de către personal de specialitate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița, pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată și a incendiilor la locuințele și gospodăriile cetățenilor din județul nostru.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News