Programul EURO 200, cererile și dosarele cu actele doveditoare se pot depune până la 22 mai 2023,înainte de pandemie, multor copii le lipsea un calculator atât acasă, cât și la școală. Însă nevoia de conexiune a elevilor cu profesorii, dar și cu ceilalți colegi a condus la o accelerare a digitalizării sistemului educațional. În continuare, numărul elevilor care nu au încă un laptop sau un calculator personal este mare. Pentru ei, Ministerul Educației a realizat o serie de modificări în programul „Euro 200”, pentru a stimula achiziția de calculatoare: A crescut plafonul la 500 lei/membru de familie. A actualizat specificațiile…
Autor: Dâmboviţa Press
Pe DN 72 A Voinești coliziune între trei autoturisme, o persoană rănită gravn urma impactului, o persoană a fost rănită. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului. Pentru gestionarea situației de urgență intervine Garda Voinești cu o autospecială de intervenție și SAJ DB cu un echipaj. La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit o persoană rănită. Aceasta este asistată la fața locului de către echipajele medicale. Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
Cetăţean român adus sub escortă pe aeroportul Otopeni de autorităţile din SUA, poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă au sprijinit autorităţile americane şi spaniole în vederea transferului unui cetăţean român pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, emis de Spania. Este vorba de un tânăr în vârstă de 21 de ani care a fost însoțit de către autoritățile americane pe ruta Statele Unite ale Americii-Turcia și care urmează a fi predat ulterior autorităților spaniole. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
Vocea studenților trebuie sa se facă auzită! Studenții sunt cei care pot face cu adevărat diferența în mediul academic. Implicarea lor în toate procesele decizionale înseamnă măsuri mai ancorate în nevoile lor reale, responsabilizarea și dezvoltarea spiritului de colaborare. Prin noile legi ale Educației, se încearcă încurajarea studențiloe să-și facă vocea auzită, să-și spună părerea, să participe și să se implice activ în toate deciziile adoptate în învățământul universitar. Cum vose face asta? Toate comisiile consultative ale Ministerului Educației vor avea reprezentanți din rândul studenților. În fiecare structură decizională și consultativă a instituțiilor de învățământ superior vor fi implicați și…
Presedintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a fost prezent la dezbaterea „Educația formală și non-formală în perspectiva Anului European al Competențelor” și le-a vorbi celor peste 130 de liceeni și studenți participanți la dezbaterea. „Cadrele didicatice dâmbovițene au o responsabilitate uriașă în formarea copiilor noștri, iar discuții precum cele de astăzi au rolul și de a le atrage atenția tinerilor din județul Dâmbovița asupra importanței școlii și conceptului de „învățare permanentă”. Noi, autoritățile locale, le asigurăm cele mai bune condiții de studiu. În ultimii ani, au fost făcute investiții masive și sunt depuse proiecte pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ dâmbovițean: peste…
PANICĂ într-un bloc din Târgoviște, o explozie a avut loc într-un apartament, două persoane au fost rănite. Pompierii au intervenit imediat. Pentru gestionarea situației de urgență acționează Detașamentul Târgoviște cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul intervenției pompierii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de incediu. Totodată, au fost identificate două persoane rănite. Acestea au fost asistate medical la fața locului de către echipajul medical. S-a acționat pentru înlăturarea efectelor negative. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
Accident grav pe DN 72 Târgoviște-Ploiești, în comuna Dărmănești, este vorba din primele date despre o coliziune între două autoturisme. Pentru gestionarea situației de urgență acționează Detasamentul Moreni cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj. La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit 2 persoane rănite. Acestea sunt asistate medical la fața locului de către echipajele medicale. Pompierii asigură și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
Lucrările la autogara și depoul de pe Calea Ialomiței Târgoviște sunt pe ultima sută de metri, sunt realizate în proporție de peste 95% realizate, conducerea Primăriei Târgoviște a făcut o vizită în teren. Potrivit primarului Cristian Stan este prima autogară din România construită prin POR. Intervenția face parte dintr-un proiect mai amplu în cadrul căruia, în linii mari, au fost reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), sunt modernizate stațiile de călători, sunt construite trei stații de…
DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Municipal Târgoviște în ședință extraordinară cu convocare de îndată în ziua de 05.05.2023 Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan, având în vedere:■ Prevederile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (4), alin. (5) și art. 135 alin. (4) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;In temeiul art. 196 alin. (1) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;DISPUNE :Art. 1 (1) Se convoacă Consiliul Local Municipal Târgoviște, în ședință extraordinară cu convocare de îndată, în ziua de 5 mai 2023,…
Prin PJDL la Voinești, Malu cu Flori și Văleni Dâmbovița sunt în implementare investiții importante , președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut o vizită de lucru pe Valea Dâmboviţei pentru a vedea stadiului lucrărilor care se realizează prin PJDL, astfel CJ asigură cofinanțarea necesară unor investiții pe care administrațiile locale le implementează în fiecare dintre aceste localități. În comuna Văleni Dâmbovița au fost finalizate lucrările din centrul comunei! Au fost amenajate locuri de parcare, alei și trotuare, zona schimbându-se în totalitate. „Consiliul Județean Dâmbovița, prin PJDL aasigurat aici suma de 400.000 de lei din valoarea totală de 920.000 de…
