Fii inspirat! NU te apuca de FUMAT!Consumul de tutun este principala cauză de deces prevenibilă în lume și cea mai importantă cauză de deces în Uniunea Europeană (aproximativ 700.000 de decese anual), fiind și unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat (European Commission, 2022). Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice, iar fumatul pe parcursul unei vieți poate să ducă la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani. În Uniunea Europeană: Conform datelor prezentate în raportul Health at a Glance: Europe 2022, în ciuda unor progrese înregistrate în…
Autor: Dâmboviţa Press
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște vă invită la expoziția cu lucrări de pictură a elevilor din clasa a XII-a, înscriși pentru obținerea atestatului profesional. Vor fi expuse lucrările de atestat ale următorilor elevi, viitori artiști: Elena UȚĂ, Ștefan NICOLAE, Ana CĂRARE, Gabriela BOBARU, Denisa DUMITRU, Ioana APOSTOL, Antonia PĂUNA, Claudia CIUBOTARIU, Cristian TECȘAN, Robert LUNGU, Ramona DULEA, Serena STĂNESCU, Daria DUMITRU, Serena PETRESCU, Mara NEACȘU. Tinerii i-au avut ca profesori coordonatori pe Tiberiu Mănguță, Maria Alecu și Larisa Harea. Lucrările, realizate în tehnica picturii în…
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând de astăzi, 2 mai 2023, expoziția de fotografie „Cum respiră pământul”, organizată la Muzeul de Istorie din Târgoviște.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 2 – 5 mai 2023, va desfășura, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră: 7. Covor bituminos pe DJ 710A, sectorul Pucioasa – Vârfuri – Valea Lungă, km 4+750 – 7+000 8. Covor bituminos pe DJ 702A, sectorul Drăgăești – Pământeni, km 0+656 – 3+331 (acostamente) 9. Covor bituminos pe DJ 702L, sectorul Telești – Ludești, km 19+655 – 24+400 (acostamente) 10. Covor bituminos pe DJ 721A, sectorul Cuparu – Burduca – Speriețeni, km 1+500 – 7+000 (lucrări pregătitoare) …
IF CARAVETEANU AMELIA ALINA AGROMAR IMPEX, cu sediul in strada Unirii nr 274, Racari, judet Dambovita, CUI RO13210233, F15/808/2000, titular al activitatii ‘’colectarea si epurarea apelor uzate’’, anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de obtinere a autorizatiei de mediu pentru punctul de lucru amplasat in strada Eroilor nr 186D, sat Balteni, comuna Contesti, judet Dambovita. Informatii privind documentatia depusa pot fi obtinute la sediul APM Dambovita, strada Calea Ialomitei, nr 1, Targoviste, in zilele de luni-joi intre orele 09.00-14.00 si vineri intre orele 9.00-12.00. Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Dambovita, pe toata durata derularii procedurii de autorizare.
Cinematograful Independența găzduiește pe 9 mai, concertul „Primăvara Clasică Europeană”, o tradiție la Târgoviște cu prilejul Zilei Europei, sărbătoarea anuală a păcii și unității în Europa. Va fi marcată și anul acesta, la Târgoviște, data de 9 Mai fiind o zi importantă pentru Uniunea Europeană, constituită în 1954 și, în egală măsură, și pentru România, care din 2007 este membră cu drepturi depline. Astfel, marți, 9 mai, începând cu ora 18:00, la Cinematograful Independența, va avea loc concertul extraordinar „Primăvara Clasică Europeană”, devenit tradiție. Aflat la ediția a VIII-a, acesta este organizat de Primăria Municipiului Târgoviște, în parteneriat cu Consiliul…
Publica anunturi gratuite pe Quiq.ro si vinde sau cumpara orice. Fa-ti cont si adauga unul sau mai multe anunturi gratuite in doar cateva secunde. Mai simplu ca niciodata! In era digitala actuala, site-urile de anunturi gratuite au devenit o resursa importanta pentru persoanele care doresc sa vanda, sa cumpere sau sa schimbe diverse produse sau servicii. Una dintre cele mai populare platforme de acest tip este Quiq.ro, un site de anunturi gratuite, care vine cu o gama larga de optiuni si caracteristici utile. Anunturi gratuite, acum disponibile pe Quiq.ro intr-o gama variata: imobiliare, auto, electronice, locuri de munca, licitatii online…
Polițiștii dâmbovițeni au fost cu ochii pe șoferii vitezomani, drogați și beți , oamenii legii au fost prezenți pe drumurile publice din județ, pentru siguranța participanților la trafic, combaterea excesului de viteză, descurajarea conducătorilor auto să utilizeze telefonul sau diferite dispozitive care le pot distrage atenția la volan, dar și pentru impunerea unei conduite preventive. În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, dintre care 63 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 pentru lipsa documentelor obligatorii prevăzute de lege și 2 pentru utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil la volan. De asemenea, au fost reținute 7 permise…
Bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, arestat preventiv pentru 30 de zile, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 47 de ani, din Vișina. Cel în cauză este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențarea declarațiilor. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că bănuitul ar fi încercat să determine o persoană în vederea susținerii unor declarații mincinoase, în scopul de a scăpa de…
2 Mai, Ziua Națională a Tineretului, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan le-a transmis tinerilor un mesaj prin care a subliniat important tinerilor în construcția viitorului acestei țări. Data de 2 Mai Ziua Tineretului a devenit Zi Națională la 5 octombrie 2004. Atunci, 15 deputaţi, reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare, au iniţiat proiectul legislativ privind instituirea acestei zile. Legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, decizională, la 25 octombrie. Este vorba despre Legea nr. 425/2004 care a făcut din 2 Mai Ziua Tineretului. ” Astăzi este ziua celor cărora viitorul le aparține, este Ziua Națională a Tineretului! Așa cum se…
