Autor: Dâmboviţa Press

O nouă tranșă de 250 de lei, cea de‑a IV‑a, pe cardurile sociale , Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de‑a patra, pentru un număr de 2.368.907 de români. Reamintim că pentru acest an au fost IV tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an. Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de…

Read More

S-a ales cu dosar penal pentru comercializare ilegală de petarde și artificii, o persoană, care aborda trecătorii pentru a le oferi spre vânzare obiecte pirotehnice, a fost depistată de jandarmii dâmboviţeni astăzi, 21 decembrie a.c., în zona complexului comercial “Pavcom” din municipiul Târgoviște. În urma verificărilor efectuate asupra acesteia au fost găsite 50 de cutii ambalate, care conțineau 2560 de petarde din diferite categorii, interzise la comercializare, precum și 36 baterii de artificii cu mai multe focuri. Bărbatului în cauză, în vârstă de 28 ani, i s-au întocmit actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor…

Read More

Moș Crăciun a poposit la Vulcana-Pandele,ajutoarele de nădejde al Bătrânelului au fost primarul Radu Vasile, viceprimarul Bogdan Scîrtoaje și Consiliul Local. Ca de fiecare dată Florina Voicu a pregatit un mic decor în care la primit pe Moș. Încărcat cu daruri pentru copiii de la Grădinițele și Școala din localitate, Moșul a adus multă bucurie. Tradiția merge mai departe. Administrația locală de la Vulcana Pandele transmite tuturor Sărbători fericite și un an nou plin de bucurie și speranță! Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

Read More

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării partidei internaționale de volei feminin din CEV Champions League 2023, dintre echipele CSM Târgoviște – Chemik Police, care se va disputa astăzi, 21 decembrie a.c., începând cu ora 18:00, la Sala Sporturilor din municipiul Târgoviște. Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a meciului de volei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestuia. Alte aspecte de interes – Spectatorilor le este interzis: Jandarmeria dâmbovițeană recomandă tuturor spectatorilor să nu se…

Read More

Colindătorii au trecut și astăzi, pragul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița și, așa cum este tradiția în preajma Crăciunului, le-au urat jandarmilor sănătate, bucurii și împliniri. Cei 24 de elevi talentați ai clasei a IV-a C de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgovişte, însoțiți de cadre didactice, i-au impresionat pe militari, iar la final gazdele le-au dăruit colindătorilor dulciuri și i-au invitat, încă de pe acum, să îi colinde și la anul. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

Read More

Un tânăr a fost săltat de mascați, este cercetat de polițiști pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, bărbatul de 24 de ani, este din municipiul Târgoviște. A fost pus în executare un mandat de aducere, persoana depistată fiind condusă la sediul poliției pentru audieri. Activitățile de cercetare penală sunt efectuate pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari. Din investigațiile efectuate a rezultat că cel în cauză ar fi instigat o femeie sa însușească bani din gestiunea unei case de amanet/schimb valutar. Totodată, pentru administrarea probatorului în cauză,…

Read More

Spectacol caritabil „Îngeri pentru îngeri”, pus în scenă de elevii Școlii Gimnaziale „Valea Voievozilor” dedicat micilor îngeri de la Secția de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgență Târgoviște. Micii actori au fost îndrumați de cadrele didactice Mirela Atomei și Marilena Chivu și cu sprijinul Primăriei Răzvad, un partener de nădejde. Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște a găzdui acest minunat spectacol caritabil, printre invitați s-au aflat primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru și viceprimarul Ionela Șerban. A fost o seară magică, unde mesajul a fost unul foarte clar, fiecare copil are drepturi egale. Spectacolul a fost întregit de grupul…

Read More

Sfârșit tragic pentru un bebeluș, a fost găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări, în comuna dâmbovițeană Vișina. Pompierii au ajuns foarte repede la locul incendiului însă incendiul se manifesta puternic, au intervenit Garda Vișina cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și Detasamentul Găești cu o autospecială de stingere. La locul incendiului, pompierii au constatat că acesta se manifestă generalizat la întreaga construcție pe o suprafata de cca. 80 mp. Pe timpul operațiunilor de stingere, a fost găsit un copil decedat într-o cameră din locuință, minor de cca.1 an. În casă se mai afla o minoră de…

Read More

Bucuria copiilor din Văcărești a fost imensă când au primit darurile de la Moș Crăciun Primarul Romică Stoica s-a pregătit la rândul lui să îndeplinească rolul de mesager al Moșului, mai ales că acest lucru este tradiție în localitatea Văcărești unde și Consiliul Local a fost ajutor de nădejde al Moșului. „Sărbătorile de iarnă sunt prilej de emoție pentru orice copil. Sunt fericit că reușim să îi facem să zâmbească pe acești copii”, a spus edilul Romică Stoica Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

Read More

Trei persoane rănite într-un accident grav pe DN 72 Târgoviște- Găești, la Suța Olteni , au acționat echipaje de pompieri de la Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de stingere și una de descarcerare si SAJ Dâmbovița cu două echipaje. La locul accidentului echipajele de intervenție au găsit 2 autoturisme implicate, 2 persoane rănite, constiente, dintre care una era incarcerata. S-a acționat de urgență pentru descarcerare persoanei prinsă în autoturism. Aceasta a fost scoasă în siguranță, conștientă și predată echipajelor medicale. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News

Read More