Atenție,ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN de PLOI TORENȚIALE, FURTUNI și GRINDINĂ, interval de valabilitate: 17 iunie, ora 11 – 18 iunie, ora 06, actualizarea a fost făcută cu puțin timp în urmă de către ANM. În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și local în Dobrogea și Banat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), averse torenţiale și izolat grindină. Noaptea aria acestor fenomene va fi în restrângere treptată. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp. Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor…
Autor: Dâmboviţa Press
A șaptea zi la Festivalul BABEL a adus pe scenă Spectacolul „Moartea lui pus în scenă de Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani, la ceas de seară, la Casa Sindicatelor din Târgoviște. Teatrul I.D.Sîrbu din municipiul Petroșani a adus la Festivalul BABEL 2022, spectacolul “Moartea lui Ipu”, după Titus Popovici, în regia lui Sorin Militaru. Regizorul Sorin Militaru a regizat zeci de spectacole în țară și peste hotare – Ungaria, Serbia, Austria. A obținut premii UNITER pentru cel mai bun spectacol și cel mai bun regizor. Într-un sat din Transilvania, un ofiţer neamţ este ucis de o persoană neidentificată. Comandantul german anunţă că personajele…
Reforma fiscală în viziunea PSD, reducerea inechităților sociale care să asigure solidaritatea socială între contribuabili, astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiții esențiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici. În acest sens, PSD a făcut următoarele propuneri în cadrul Coaliției de guvernare: 1. Supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul Președintelui României; 2. Supraimpozitarea pensiilor speciale care depășesc consistent pensia medie din România; 3. Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici 4. Contribuție pentru Sănătate și Educație din partea firmelor mari, pe o durată limitată. Pragurile si cotele de impozit pentru propunerile…
ANM a emis o INFORMARE METEO de VIJELII, GRINDINĂ și PLOI TORENȚIALE, pentru toată țara, valabilă în intervalul 17.06.2022, ora 11:00 – 18.06.2022, ora10:00. Sunt vizate fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată, perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii si izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…40 l/mp. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
S-a reînnoit Memorandumul între Teatrul Tony Bulandra și The Korean Theater Association, miercuri, 15 iunie, a fost o altă zi specială din cadrul Festivalului Babel, în foaierul Teatrului , a avut loc semnarea unui nou Memorandum între Teatrul Tony Bulandra și The Korean Theater Association, acord care pune bazele unor coproducții cu artiști coreeni și români. De asemenea, își dorește să reglementeze organizarea unui festival de teatru euro-asiatic. Primele trei articole din Memorandum prevăd:1. Ambele organizații vor urmări, în fiecare an, să invite regizori, actori, scenografi pentru a lucra în colaborare la un spectacol, pentru a realiza o coproducție.2. Ambele…
Noua autogară din municipiul Târgoviște, Calea Ialomiței, de la o zi la alta prinde contur, lucrările sunt tot mai avansate. Noua autogară are dimensiuni impresionante, respectiv o suprafață de aproximativ 17.000 mp., suprafața construită desfășurată fiind de 3.574 mp., incluzând și o hală de garare pentru 40 de autobuze. În afara depoului, autogara presupune sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități. Lucrările vor fi finalizate până la finalul acestui an, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene!…
Miercuri, 15.06.2022, începând cu ora 08:00, se va deschide circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între km 104+000 (Piscu Negru) și km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), pentru toate categoriile de autovehicule. CNAIR a reușit în acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, să efectueze lucrările necesare pentru curățarea și pregătirea drumului cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit, respectiv 1 iulie. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
A cincea zi BABEL, cu spectacole în aer liber- Made of stone (Făcut din piatră), astfel, Târgoviște este capitala internațională a teatrului de stradă. Tema BABEL 2022 este „Limbaj”, iar organizatorii și-au propus ca această ediție să aducă în fața publicului spectacole și evenimente artistice care pun în lumină limbajul ca element vital al vieții umane, acesta fiind înțeles drept cuvânt, mișcarea corpului, semne, contact vizual, scris, desen etc La ceas de seară, târgoviștenii au putut urmări în Piața Mihai Viteazul, spectacolul Made of stone (Făcut din piatră), realizat de artisti de la Scena Kalejdoskop, Cracovia, Polonia. În perioada 10-19 iunie se desfășo Festivalul…
Benzina şi motorina se scumpesc într-un ritm accelerat, în ultimele zile sortimentele superioare au trecut deja de 9 lei şi se apropie chiar de 10 lei pe litru. Faţă de vara trecută, un plin este acum mai scump chiar şi cu 150 de lei. Analiştii vorbesc despre o perioadă în care preţurile vor stagna, dar scumpirile ar putea reapărea din toamnă, când motorina ar putea sări de 10 lei. Până atunci, operatorii din transport cer plafonarea preţurilor. Prețul benzinei standard a ajuns la 8,72 de lei în Capitală, iar cel al motorinei standard a urcat până la 9,27 de lei.…
Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române pentru preluarea a trei pacienți ucraineni, o aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Rzeszów–Jasionka (Polonia) – Copenhaga (Danemarca) – Otopeni. Astfel, trei pacienți ucraineni, în vârstă de 18, 49 și, respectiv, 50 de ani, au fost preluați de pe Aeroportul Internațional Rzeszów-Jasionka și transportați la Copenhaga pentru tratament în unități medicale din Danemarca. Echipa medicală care a monitorizat pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență București și ai Bazei 90 Transport…
