Chiar dacă autorităţile din Pucioasa luptă din răsputeri, este nevoie să se implice şi administraţia centrală pentru rezolvarea problemei apei potabile în oraşul Pucioasa şi în comunele Brăneşti, Vulcana Băi, Vulcana Pandele şi Doiceşti, alimentate acum din lacul de acumulare Pucioasa. 25.000 de dâmboviţeni, din oraşul Pucioasa şi comunele Brăneşti, Vulcana Băi, Vulcana Pandele şi Doiceşti, sunt alimentaţi cu apă potabilă din staţia de tratare Pucioasa, a cărei sursă este lacul de acumulare Pucioasa, executat pe râul Ialomiţa, în perioada 1971-1975.La această dată, barajul este colmatat în procent de aproximativ 75%, specialiştii au explicat că operaţiunea de decolmatare este imposibil…
Autor: Dâmboviţa Press
Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa, Virgil Guran a venit să rămână în Dâmboviţa, nu să plece aşa cum s-a obişnuit la PNL Dâmboviţa . A afirmat acest lucru în cadrul unei conferinţe de presă. Reconstrucţia Organizaţiei PNL Dâmboviţa, stingerea tuturor conflictelor din cadrul unor organizaţii locale, sunt obiective clare pentru preşedintele Virgil Guran . Liderul Virgil Guran nu a ascuns faptul că a discutat cu deputatul Cezar Preda care i-a spus că nu doreşte să colaboreze în Dâmboviţa. Preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran îl vrea în echipă şi pe fostul preşedinte Marius Caraveţeanu. Situaţia din cadrul Organizaţiei PNL Titu, reprezintă …
Cetăţenii din Corbii Mari care au datorii către primărie vor fi scutiți de majorări dacă achită sumele restante până la data de 20 decembrie. Consiliul Local Corbii Mari a aprobat scutirea de la plata majorărilor cauzate pentru întârzierile la plata impozitelor și taxelor locale, redevențe și chirii datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice:” În temeiul art. 185, alin. 1 litera b si alin. 6 din Legea 207/2015 privind Noul Cod de procedura Fiscala,republicata si modificata Primăria Comunei Corbii Mari a adoptat Hotărârea nr. 80 din 23.10.2018 prin care a fost aprobată: Procedura de anulare de la plata majorărilor…
Depunerea jurământului militar de credinţă, la început de carieră, a fost principalul subiect ale unei festivităţi ce a avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României. Într-un cadru oficial, festivitatea a continuat cu ceremonia de depunere a jurământului militar de către sublocotenent Cătălina Sandu , ofiţer specialist pe linie auto. Colonel Matei Viorel, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa i-a urat „sănătate, putere de muncă şi succes în activitate”. Un nou ofițer s-a alăturat astfel colectivului, urmând să își desfășoare activitatea în domeniul logistic.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății și Kiril Ananiev, ministrul Sănătății din Bulgaria au avut o întâlnire bilaterală unde au discutat teme de actualitate precum asigurarea accesului pacienților la medicamente și preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.„În 2016, țările noastre au semnat un acord privind cooperarea în asigurarea accesului la medicamente a pacienților. Acordul nu a fost pus în aplicare și propunem reluarea negocierilor și îmbunătățirea anumitor texte din acest document. Mai mult, dorim ca Memorandumul de colaborare în domeniul sănătății și științelor medicale care datează din 1996 să fie updatat”, a declarat Sorina Pintea în timpul întâlnirii.Ministrul Sănătății…
Ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, a semnat un ordin care aduce îmbunătățiri în privința încadrării personalului în regim de plata cu ora. Astfel, învățătorii/institutorii/profesorii pentru învățământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor putea fi salarizaţi în regim de plata cu ora pentru cursurile care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română.În plus, a fost eliminată obligația ca învățătorii/institutorii/profesorii pentru învățământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale să desfășoare activităţi didactice la clasă în acelaşi timp (în pereche) cu profesorii de specialitate care predau la clasele respective educaţia fizică, limbile moderne şi…
Elevii cu premii şi menţiuni la olimpiada de istorie şi profesorii care i-au pregătit pentru aceste performanţe au fost premiaţi premiaţi de conf. univ dr. Claudia Gilia, deputat în Parlamentul României . A avut loc o activitate de tradiţie , dedicată Zilei Naționale a României – 1 Decembrie, organizată de Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Județean Dâmbovița, Universitatea Valahia din Târgoviște, Societatea de Științe Istorice din România- Filiala Dâmbovița, și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. În prima parte s-a organizat un concurs dedicat semnificației zilei de 1 Decembrie 1918.În cea de-a…
Este record de proiecte în comuna dâmboviţeană Voineşti. Edilul Gabriel Dănuţ Sanu este ambițios și extrem de iubit de cetățeni, primarul și-a pus în cap să schimbe rafical la față comuna , şi acest lucru se vede de la o poştă. Aşa cum spune o vorbă în popor. Și-a propus şi a şi realizat investiţii majore în învățământ, infrastructură dar și să atragă cât mai multe fonduri pentru a pune pe picioare proiecte care să le facă locuitorilor comunei viața mai ușoară și mai frumoasă. Pentru că știe că viitorul este al tinerei generații, primarul pune mare accent pe aceste…
La Răcari,administraţia condusă de primarul Marius Caraveţeanu , a demarat proiectul caritabil „Adoptă un bătrân”. Proiectul este implementat la nivelul Centrului Social Răcari şi obiectivul este unul nobil , prin care inițiatorul principal, primarul Marius Caravețeanu, preoții din orașul Răcari dar și consilierii PNL , și-au propus ca în fiecare lună, să fie pentru câteva minute în mijlocul bătrânilor care beneficiază de serviciile Centrului, dar totodată oferindu-le şi mici daruri. Proiectul caritabil a debutat cu o slujbă religioasă. După cum ne-a obișnuit, edilul Marius Caravețeanu a pregătit și surprize Bătrânii din Centrul Social Răcari au avut parte de un program artistic. La final bătrânii au primit…
După ce mai multe persoane fizice și juridice de pe raza municipiului Târgovişte, care înregistrează majorări de întârziere aferente obligațiilor bugetare constând în impozite și taxe locale, precum și alte obligații de plată datorate bugetului local, administraţia târgovişteană a luat o măsură importantă, Consiliul Local Municipal Târgovişte a aprobat acordarea de scutiri ale majorărilor de întârziere. Pot beneficia de scutirile prevăzute în procedura adoptată contribuabilii persoane fizice/juridice care sting integral, până la data de 29 noiembrie 2018 inclusiv, obligațiile principale, constând în impozite, taxe și alte obligații la bugetul local, și care depun cerere până la data deb 29.11.2018 pentru…
