În cadrul vizitei oficiale pe care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a făcut-o în orașul Guilin din provincia Guangxi (Republica Populară Chineză), la invitația autorităților administrației publice din regiune, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții concernului HIVISI TECHNOLOGY Co. Ltd. Compania este un important producător atât de sisteme de iluminat și supraveghere a obiectivelor publice (străzi, tuneluri, metrou, poduri etc.), cât și de dispozitive similare pentru interior. Înființată încă din anul 1994, cu sprijinul Facultății de Electronică și Tehnologie din Guilin, compania își desfășoară activitatea în Parcul Industrial Guilin. Cu acest prilej, Bill Zhou, managerul companiei, și-a manifestat…
Autor: Dâmboviţa Press
Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter s-a produs în această noapte în România, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul a avut loc în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 200 de kilometri. Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a transmis iniţial că magnitudinea cutremurului produs în România a fost de 5,6 pe scara Richter, indicând ca zonă de producere judeţul Covasna. Ulterior, datele au fost revizuite, magnitudinea fiind stabilită la 5,8 pe scara Richter, seismul producându-se de fapt loc în judeţul Buzău. Cutremurul s-a produs la ora 03.38,…
Data de 25 octombrie a fost şi este zi de bucurie pentru soldați. 25 octombrie este Ziua Armatei Române, ziua când, în toată țara, se marchează în mod festiv acel moment de cumpănă, când trupele române au ajuns cu frontul anti german în dreptul localității Carei, în anul 1944. A fost ultima bucată din teritoriul românesc de unde a fost trimis peste frontieră inamicul format din alianța din jurul celui de-al treilea Reich. Astfel, Transilvania de Nord ce a fost ocupată a schimbat administrația maghiară cu cea română. Ziua Armatei României Aa fost sărbătorită, şi anul acesta, printr-o serie de manifestări în oraşul…
O altă filă din povestea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 8“ Rază de Soare ” din Târgovişte, unitate şcolară cu prestigiu în județul Dâmbovița dar și peste hotare, și asta pentru că are în derulare trei proiecte ERASMUS +. Noua filă de poveste a fost scrisă, prin efortul comun al conducerii grădiniței, al doamnelor educatoare, copiilor și părinților. Este vorba despre activitățile desfășurate în cadrul proiectului Erasmus+,“Traces of Europa ”- “Urme prin Europa”, la care au fost prezenți și partenerii acestui proiect , din patru ţări: Islanda,Norvegia, Polonia și Italia. Dacă luni, au avut loc ateliere aplicând metoda „Outdoor Learning…
Joi, 18 octombrie, la sediul Universităţii de Vest din Timişoara s-a parafat un parteneriat strategic între instituţia de învăţământ superior şi Federaţia Română de Fotbal. Prezent la eveniment, preşedintele Răzvan Burleanu a vorbit despre câteva dintre beneficiile comune pe care le va aduce colaborarea dintre cele două organizaţii. „E un parteneriat strategic între Federaţia Română de Fotbal şi Universitatea de Vest din Timişoara, care reuneşte principii şi misiuni comune, le vom regăsi în strategia ambelor organizaţii. Un concept de altfel foarte important e cel de comunitate. Noi ca federaţie considerăm că avem trei piloni foarte importanţi în jurul căruia fotbalul…
Washington a devenit miercuri, 17 octombrie a.c., a opta capitală în care celebrăm excelența românească de pretutindeni din cadrul proiectului Gala „100 pentru Centenar”. La evenimentul organizat pe teritoriul american de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în parteneriat cu Ambasada României la Washington, zece români cu activități deosebite, promotori ai valorilor și identității românești, au fost premiați cu distincții simbolice în semn de recunoaștere și apreciere a meritelor și contribuției lor la imaginea României în lume. Gala s-a desfășurat în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Natalia-Elena Intotero, alături de reprezentanți ai misiunii diplomatice din SUA, ai mediului…
Dintre aceștia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. Beneficiarii sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Elevii din grupul-țintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului școlar, sprijinul acordat în cadrul programului național desfășurat anual în baza Legii 126/2004 și a ordinului de ministru nr. 4385/2012. În plus, 51.539 de preșcolari vor primi rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii…
Pe parcursul a două zile, 18 – 19 octombrie la Bistrița, a avut loc Liga Aleșilor Locali ai Alianței Liberal Democrate. La eveniment s-au reunit reprezentanții conducerii centrale ai ALDE și aleșii locali, prilej cu care au fost prezentate o serie de proiecte pentru dezvoltarea unităților administrativ teritoriale, prin atragerea de fonduri europene și structurale.Prezentarea proiectelor pentru UAT-uri a fost realizată de Ciprian Roșca – secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sorin Roșu Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Dorin Corcheș – subsecretar de stat în Administrația Fondului de Mediu, Ionel Petre –…
O expoziţie dedicată Centenarului, este găzduită de Muzeul de Istorie din Târgoviște. De la manuscrise, hărți, litografii, fotografii, albume, cărți poștale, brevete, medalii, insigne, decorații și plachete emise cu prilejul unor evenimente importante,la arme și uniforme militare, monede, lucrări literare, cât și elemente importante ale vieții cotidiene de pe front și din unitățile militare târgoviștene – toate pot fi văzute în cadrul expoziției “100 de ani de la Marea Unire”. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște, la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr.189.Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște oferă intrare…
Vineri, 18 octombrie 2018, Primăria Târgoviște a fost gazda unei delegații oficiale din Guilin, provincia Guangxi , Republica Populară Chineză.Vizita este urmare a semnării acordului de colaborare între municipiul Târgoviște și orașul Guilin , ce a pus bazele unor relații de colaborare și prietenie între administraţiile publice locale din Târgovişte și municipiul Guilin – Republica Populară Chineză. În cadrul întâlnirii s-au discutat chestiuni care țin de punerea în aplicare a acestui acord. Concluziile întâlnirii au fost prezentate în cadrul unei declarații de presă susținută de primarul Cristian Stan și secretarul adjunct al Comitetului Municipal Guilin, prezent la Târgoviște . Un …
