Festivalul Folcloric „Rodica Bujor” este expresia simbolică a prețuirii pe care Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, o dăruiește memoriei Rodicăi Bujor, interpreta de muzică populară născută pe meleaguri dâmbovițene. La Căminul Cultural din satul Dragodăneşti, comuna Cândeşti, a avut loc un spectacol de muzică populară susţinut de Orchestra Populară „Chindia”, dirijor Ionuț Dumitrescu, alături de solistele Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea și Loredana Dobrescu. Invitații acestei ediții au fost Nicușor Iordan și Alin Trocan, alături de aceștia aflându-se și Alexandra Vasiloiu (câștigătoarea trofeului Festivalului-Concurs Național „Ion Dolănescu”, ediția 2023). Eugenia Rodica Nedelea, fata frumoasă cu o voce superbă…
Autor: Dâmboviţa Press
Bronz pentru România la Campionatul Mondial de Lupte Seniori U23, luptele feminine românești bifează o nouă reușită, prin medalia de bronz cucerită de Ana Andreea Beatrice la Tirana (Albania)! După o finală mică câștigată în fața adversarei din Ucraina, cu scorul de 3-1, Ana Andreea Beatrice (55 kg) reușește să își treacă în palmares a patra medalie obținută la Mondialele Seniori U23: bronz în 2018 (București), bronz în 2019 (Budapesta), aur în 2021 (Belgrad) și bronz în 2023 (Tirana). Felicitări, Andreea! Felicitări antrenorilor și tuturor celor care au contribuit la pregătirea și parcursul ei! Felicitări Federației Române de Lupte! Delegația…
PSD spune că statul și UE vin cu fonduri și programe de sprijin pentru o agricultură eficientă și modernă. Rămâne de găsit forţa de muncă calificată care să transforme România în ţara prosperă care își produce singură hrana. Guvernul Ciolacu a decis să aloce 43 de milioane de euro liceelor agricole pentru pregătirea viitorilor fermieri. ” În ultimii ani, experții au remarcat o revigorare a interesului pentru învăţământul agricol. Ca să sprijine acest trend, Guvernul Ciolacu a decis să aloce 43 de milioane de euro liceelor agricole pentru pregătirea viitorilor fermieri. Cel puţin 57 de licee agricole pot primi finanţare…
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc o întâlnire de lucru cu primarii unităților administrativ-teritoriale din județ, la care au participat: Prefectul Claudia Gilia Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, și directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecții Sociale, Bogdan Iancu. Cu această ocazie, Prefectul Claudia Gilia a supus dezbaterii situația dâmbovițenilor care beneficiază de servicii sociale, solicitându-le edililor să organizeze sesiuni de informare și instruire a asistenților sociali din județ, în contextul aplicării, începând cu anul 2024, a cadrului normativ prevăzut de Legea nr. 196/2016 actualizată. Conform dispozițiilor legale, beneficiarilor serviciilor sociale li se va acorda, începând cu…
O școală performantă este acea școală în care profesorii și personalul nedidactic sunt respectați și motivați să exceleze. România are la dispoziție, pentru anul școlar 2023-2024, peste două miliarde lei din fonduri externe nerambursabile pentru decontarea primelor de carieră didactică și primelor de carieră profesională! Prin Ordinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 3956/2023, se vor acorda prime de carieră profesională pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământul de stat preuniversitar și universitar. Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei și se acordă pe suport electronic, ca formă de susținere a activității didactice, iar…
Pompele de insulină sunt dispozitive indispensabile pentru pacienții cu diabet, administrând insulină în mod automat sau la cerere. Cu toate acestea, pentru a proteja și menține corect funcțională această tehnologie esențială, este nevoie de o husă pompă insulină adecvată. Descoperă motivele pentru care ar trebui să folosești o husă pentru pompă de insulină și beneficiile pe care le aduce. Protejarea pompei de insulină – motivul principal pentru o husă pompă insulină Unul dintre motivele principale pentru care utilizatorii de pompe de insulină optează pentru o husă este protecția dispozitivului. Pompa de insulină este un aparat mic și fragil care livrează…
Sâmbătă, 28 octombrie 2023, începând cu ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște, se va disputa partida de fotbal din cadrul Campionatului Național, Liga a 2-a, dintre echipele AFC Chindia Târgoviște şi CSM Reșița. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță și fair-play a spectacolului sportiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița și celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, vor lua măsuri pentru desfășurarea partidei de fotbal în condiții optime și vor asigura siguranța participanților la acest eveniment. Traficul rutier va fi restricționat la nevoie, în zona adiacentă arenei sportive, pe strazile Justiției, Calea Domnească, Prof.…
Sistemul Informatic Național – SINA a fost lansat și în curând va fi complet funcțional. Aplicația informatică, disponibilă la nivel național, a fost prezentată oficial directorilor generali și specialiștilor din Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din toată țara de către președintele ANPDCA, doamna secretar de stat Elena Tudor. Sistemul Informatic Național va asigura integrarea și fluidizarea tuturor proceselor de lucru și a serviciilor oferite în domeniile prevenirii, protecției speciale și adopției. Această platforma digitală națională va oferi imaginea de ansamblu a situației copiilor din mediile vulnerabile și va asigura intervenția punctuală, eficientă și rapidă în sprijinul acestora. …
Până astăzi, în aproximativ 7 luni, au fost reabilitate 12 artere rutiere în municipiul Târgoviște, în luna martie, debuta execuția în teren a celui mai mare proiect de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Târgoviște, din ultimii 10 ani! Au fost reabilitate 12 artere rutiere, repectiv bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Calea Câmpulung, Locotenent Pârvan Popescu, Barăției, Porumbeilor ! Se lucrează încă pe străzile Calea București, care va fi finalizată în cel mult o săptămână, Ilfovului, Costache Olăreanu, Cetății, Fructelor, Ana Ipătescu, urmând să se intervină, în…
Au sunat alarmele în municipiul Târgoviște, a avut loc un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la un operator economic din municipiul Târgovişte situat în zona Șoseaua Găești. Exercițiului a constat în verificarea modului de acțiune, pregătirea forțelor implicate și modul de coordonare cu alte entități responsabile de gestionarea situațiilor de urgență. De asemenea, exercițiul a avut în vedere verificarea funcționării sistemului de înștiințare și alarmare, precum și a clarității semnalelor pe întreg teritoriul municipiului. Semnalul utilizat, „ALARMĂ LA DEZASTRE”, a constat în 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauze de 10 secunde între ele, semnalizând iminența…
