De la 1 noiembrie,modificări la plățile și încasările cash dar și la soldul la registrul de casă
Autor: Dâmboviţa Press
Premierul Marcel Ciolacu vorbeşte despre necesitatea unui Program Rabla la tractoare,după ce a vizitat, sâmbătă, Târgul INDAGRA.
Penitenciarul Mioveni este un partener de nădejde pentru unitățile școlare și societatea civilă, în lupta de prevenire și combatere a consumului de droguri în rândul tinerilor, tot odată, comandantul Daniel Patric Ghebaru pune mare accent pe rolul complementar al sistemului penitenciar de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, prin formarea unei atitudini corecte, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, constituit prin pregătirea persoanelor private de libertate pentru perioada post-detenție, în conformitate cu Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, 2020-2024, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 430/2020. Aproximativ 40 de tineri din Argeș, inclusiv elevi de…
Universitatea „Valahia” a fost reprezentată de conf. univ. dr. av. Denisa Barbu și conf. univ. dr. Constanța Mătușescu, la Conferința Națională de Drept European, cu participare internațională, ediția a VI-a. Tema centrală a conferinței a fost „Aplicarea dreptului Uniunii Europene în România,” iar evenimentul a fost organizat sub egida prestigioasă a Academiei Oamenilor de Știință din România, în parteneriat cu Uniunea Juriștilor din România, Universitatea „Nicolae Titulescu,” Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universul Juridic. Această ediție a Conferinței Naționale, cu participare internațională, s-a desfășurat în data de 27 octombrie 2023, în Palatul Parlamentului din București, mai precis în Sala Mihai Viteazu,…
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 octombrie-29 octombrie, românii își vor da ceasurile cu o oră înapoi. Practic, în acest weekend se revine la ora normală care a fost schimbată odată cu introducerea sistemului orei de vară idee vehiculată pentru prima oară de omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784. Ceasul se dă înapoi cu o oră, iar ora 04.00 devine ora 03.00. Duminică, ziua va avea 25 de ore în loc de 24, fiind cea mai lungă din an. În acest moment 70 de țări au acest sistem, iar UE a adoptat schimbarea orei în 1980. Ora…
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de către AJOFM Dâmbovița, cu sprijinul CJ Dâmbovița , 478 de locuri de muncă au fost puse la dispoziție de către cei 47 de agenți economici prezenți la eveniment. Bursa a prezentat interes nu doar pentru absolvenți, ci și pentru șomeri, persoane încadrate deja în piața muncii și persoane care doresc să obțină o nouă calificare. ” Evenimentul a reprezentat o bună ocazie pentru tinerii absolvenți și nu numai, pentru a-și găsi un loc de muncă. Deși, din datele prezentate, am înțeles că există oferte de muncă din mai multe state europene, eu…
Transportul școlar din tot județul Dâmbovița, a fost verificat de polițiștii rutieri . În dimineața de 27 octombrie, în intervalul orar 07:00-08:00, poliţia rutieră dâmboviţeană a desfăşurat acțiune pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi, precum şi verificarea respectării destinaţiei exclusive a acestor autovehicule. În cadrul controalelor, poliţiştii rutieri au verificat respectarea destinaţiei exclusive a acestor vehicule, starea psihofizică a conducătorului autovehiculului destinat transportului şcolar, deținerea permisului de conducere și a categoriei necesare tipului de autovehicul, deținerea și valabilitatea inspecției tehnice periodice a…
Un bărbat din Conțești este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evadarea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au efectuat verificări la locuința unui bărbat de 35 de ani, din Crângași, comuna Conțești care se afla sub măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Cel în cauză nu a fost identificat la domiciliu de către polițiști, ulterior fiind depistat pe raza localității Conțești. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de ”evadarea”, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari. Acesta se afla sub măsura preventivă după ce, la data de 3 octombrie a.c.,…
Subsecretarul de stat din Ministerul Educației, Marian Daragiu a participat alături de prefectul Claudia Gilia, la ședința Grupului de Lucru Mixt, derulată în vederea implementării obiectivelor ”Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022 – 2027”. În cadrul ședinței au fost prezentate și dezbătute punctele aflate pe Ordinea de zi, respectiv: 1. Oportunități oferite de Legea nr. 198/2023, care pot contribui la ameliorarea situației școlare a copiilor aflați în situație de risc educațional, inclusiv a elevilor de etnie romă; 2. Informații cu privire la măsuri de prevenire a abandonului școlar. La ședință au luat…
În ultimul an și în special în 2021, ați putut auzi multe despre criptomoneda Hungarian Vizsla Inu (HVI). A fost una dintre acele meme-coin-uri care au atras atenție pozitivă, în special prin participarea activă la inițiativele pentru bunăstarea câinilor. Datorită acestor acțiuni și sprijin, VizslaCoin a devenit unul dintre proiectele căutate pe piața cripto. Cu toate acestea, ca întreg spațiul cripto, și Vizsla a experimentat iarna cripto. Piața cripto a înregistrat o volatilitate excepțională, și HVI nu a fost scutită de această tendință. A suferit o pierdere semnificativă, coborând chiar cu până la -98% față de valoarea sa anterioară. Dar…
