Clubul Voința Crevedia anunță cu bucurie numirea lui Valentin Lazăr în funcția de antrenor principal al echipei.

Fost căpitan al Dinamo București, Valentin Lazăr se bucură de o carieră bogată, evoluând pentru cluburi importante din România, precum Petrolul Ploiești, Sportul Studențesc, Dinamo București și Concordia Chiajna, dar și în străinătate, la Al-Sailiya și Al-Kharaitiyat (Qatar) și Ümraniyespor (Turcia).
Experiența sa vastă pe teren și mentalitatea de lider vor fi atuuri esențiale pentru proiectul sportiv al Voinței Crevedia.
Clubul îi urează lui Valentin Lazăr mult succes și un călduros bun venit în familia Voința Crevedia!

