Sezonul de pescuit și perioada de prohibiție în 2024, ieri, a fost publicat Ordinul nr. 561/2023/11/2024 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024. Există câteva elemente de noutate: SE INTERZICE pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv. SE PERMITE, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv…
Autor: Dâmboviţa Press
De la început anului, au avut loc 100 de percheziții,vorbin de perioada 1 – 17 ianuarie 2024, când polițiști specializați în combaterea criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au desfășurat 18 acțiuni operative pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în cadrul cărora au fost puse în executare 102 mandate de percheziție domiciliară, în dosare, în care sunt cercetate 56 de persoane. Astfel, în cadrul acțiunilor, au fost identificate 1,2 kilograme de cocaină, 3 kilograme de canabis, 59 de doze de heroină, 4,5 kilograme și 629 de comprimate de alte droguri, 168.319 lei, 21.959 de euro, 2.100 de euro…
CSM Târgoviște întâlnește pe CSM Lugoj, duminică, 21 Ianuarie, ora 17:00, în Sala Ioan Valerian. Partida dintre CSM Târgoviște-CSM Lugoj este una foarte așteptată, ambele echipe fiind cunoscute pentru abilitățile lor excelente în volei așa că ne așteptăm ca meciul să fie plin de intensitate, victoria fiind mai mult decât disputată. CSM Târgoviște este hotărâtă să dea tot ce are mai bun în acest meci pentru a obține victoria. Atât fetele cat și staff-ul tehnic sunt determinați să ofere un spectacol și să lupte pentru fiecare punct. Pentru susținătorii noștri care nu pot ajunge la sală, însă își doresc să…
Lucrările sunt în plin proces de desfășurare la fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște, investiția este implementată de CJ Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan a făcut o vizită de lucru pe șantier. Se lucrează de zor, valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 22.000.000 de lei. Din această sumă, aproximativ 8.000.000 sunt fonduri norvegiene nerambursabile, diferența urmând să fie asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița. ” I-am cerut constructorului să fie foarte atent la păstrarea tuturor detaliilor, astfel încât, la finalizarea lucrărilor, să putem admira o imagine fidelă a locului care a marcat istoria acestui oraș. Sunt prevăzute lucrări de la…
Au fost majorate sumele acordate pentru lucrările de cadastru, potrivit modificărilor și completărilor aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, sunt majorate sumele acordate pentru lucrările de înregistrare sistematică contractate de primării la nivel de sector cadastral, de la 84 de lei + TVA/carte funciară, la 109 lei + TVA/carte funciară. Totodată, sunt asigurate fondurile pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) pentru minimum trei UAT-uri din cadrul fiecărui judeţ, nominalizate de consiliile judeţene. O altă modificare a actului normativ permite finanțarea, prin PNCCF, a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare,…
Va avea loc vernisajul expoziției de pictură ”Colecția ANA”, luni, 22 ianuarie 2024, ora 13:00, la Biblioteca Județeană ”I.H. Rădulescu” Dâmbovița. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 22 ianuarie – 22 februarie 2024, la sediul central al bibliotecii (Str. Stelea, nr. 2) – Hol, Etaj I. Intrarea este gratuită. Evenimentul este organizat de CJ Dâmbovița prin Biblioteca Județeană ”I.H. Rădulescu” Dâmbovița. Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News
Informare meteo de ploi și vânt pentru tot județul Dâmbovița , Administrația Națională de Meteorologie a emis o INFORMARE de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului, interval de valabilitate: 17 ianuarie, ora 15:00 – 19 ianuarie, ora 10:00 Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului În intervalul menționat vor fi precipitații moderate cantitativ în vestul și nord-vestul țării. Va ploua, iar miercuri (17 ianuarie) în nordul Carpaților Orientali și pe crestele Munților Apuseni vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În zona de munte se vor acumula cantități de apă de 20…30 l/mp și…
La Aquapiscine, înțelegem importanța acestui vis și suntem aici pentru a-l transforma în realitate. Cu ani de experiență în industria construcției piscinelor, suntem sursa dumneavoastră de bază pentru toate nevoile legate de piscine. Indiferent dacă sunteți în căutarea unei piscine spectaculoase pentru a vă impresiona oaspeții sau a unei oaze de relaxare în propriul dvs. curte, suntem gata să vă ghidăm și să vă ajutăm să vă transformați grădina într-un paradis acasă. Bine ați venit la Aquapiscine, sursa dumneavoastră de încredere pentru toate nevoile legate de construcția piscinelor! Dacă vă gândiți să adăugați o piscină la proprietatea dumneavoastră, sunteți la locul…
Grădinița nr. 11 din Priseaca, a intrat în procesul de reabilitare și modernizare, de luni, 15 ianuarie 2024, au început lucrările. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a spus că în cel mult 7 luni, preșcolarii din acest cartier vor învăța într-o nouă unitate școlară ultramodernă. Grădinița nr. 11 din Priseaca este o structură a Grădiniței nr.13 Târgoviște, o veste foarte bună este legată de faptul că după reabilitare, edilul Cristian Stan i-a în calcul ca noua unitate școlară din Priseaca să treacă de la program normal la program prelungit. La Grădinița nr. 11 din Priseaca învăță 16 copii care acum…
Reușite naționale și internaționale pentru balerinele târgoviștence, este vorba despre elevele îndrumate de prof. coregraf Daniela Rotari Pătuleanu. Prima reușită a fost calificarea la Campionatul European al Organizației Internaționale de Dans, pentru care s-au deplasat în Polonia, în orașul Kielce și unde au prezentat 33 de coregrafii. Au concurat împotriva balerinelor de la școli mari de balet, însă au reușit să ajungă în finală, la categorii de dans foarte grele – balet solo și balet duet, categoria de vârstă 8-12 ani. Este vorba de Daria Florentina Sandu, Daria Maria Chireașca, Cezara Olivia Farău, Mara Ștefania Stoica. Iar la categoria kids (…
