Autor: Dâmboviţa Press

Un șofer s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 71, în localitatea Răcari, un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din București. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acestea prezentând un rezultat cu o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii au…

Read More

În ultimele 24 de ore, polițiștii dâmbovițeni au acționat pe toate drumurile din județ, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a organizat 5 acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, descurajarea faptelor antisociale și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, astfel punând în pericol participanții la traficul rutier. În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, criminalistică, prevenirea criminalității, sprijiniți de efective de la alte structuri și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Polițiștii au constatat o infracțiune contra…

Read More

Începând cu anul universitar 2024-2025, actele de studii care se eliberează absolvenților învățământului superior, indiferent de anul înmatriculării, urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR. A fost pus în consultare publică proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea tipurilor de conținut și formatul actelor de studii, precum și al suplimentului la diplomă pentru învățământul superior! Principalele elemente de noutate: Toate actele de studii care se eliberează absolvenților învățământului superior se întocmesc în limba română și în limba engleză. Actele de studii vor fi însoțite de suplimentul la diplomă doar în format Europass, utilizat la nivel european, începând din…

Read More